În perioada 19-25 noiembrie 2012, se desfășoară cea de-a şasea ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar, informează un comunicat al Muzeului Național al Țăranului Român ( Desfăşurat în baza semnării, la 20 octombrie 2005, a „Programului de colaborare culturală între Ministerul Culturii şi Cultelor din România şi Ministerul Patrimoniului Cultural Naţional al Republicii Ungare”, evenimentul este organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, împreună cu Institutul Balassi – Instiutul Maghiar din Bucureşti.. Săptămâna Filmului Maghiar va avea loc în Studioul Horia Bernea, intrarea la proiecţii fiind liberă. Filmele vor fi subtitrate atât în limba română, cât şi în limba engleză. În programul Săptămânii Filmului Maghiar 2012 vor fi proiectate o selecţie de 20 de filme, cu motoul „20 de ani în Bucureşti”, producţii din anii 2009-2012, lung metraje, filme documentare şi scurtmetraje, oferind iubitorii de film posibilitatea de a cunoaște şi genurile mai puţin promovate ale industriei cinematografice maghiare. Totodată, din 2008, în cadrul Săptămânii Filmului Maghiar a fost organizată o masă rotundă pe tema coproducţiilor româno-maghiare. De atunci, s-a încetățenit ca o tradiţie anuală proiectarea unei coproducţii româno-maghiare. Filmul regizoarei maghiare Deák Krisztina, ”De ce fierbe copilul în mămăligă” (titlul în maghiară: ”Aglaja”), inspirat din romanul cu tentă autobiografică al Aglajei Veteranyi, este coproducția proiectată în acest an. Filmele vor fi prezentate, în fiecare seară, de criticul de film, profesor Radu Igazsag.
Programul complet al Săptămânii Filmului Maghiar:
Luni, 19 noiembrie, ora 18.30”Final Cut – Doamnelor şi Domnilor”, 2012, 85 min., film educativ, subtitrat în limba română
Regia: Pálfi György Scenariul: Ruttkay Zsófia Montaj: Czakó Judit, Szalai Károly, Richter Nóra, Lemhényi Réka Muzica: Barna Balázs Design: Zányi Tamás Producător: Miskolczi Péter, Váradi Gábor, Tarr Béla, Téni Gábor, Pálfi György (Universitatea de Teatru şi Film, Budapesta)
Povestea din film este cea clasică: un băiat şi o fată..., dar abordarea este absolut nouă şi inovatoare: cunoscutul regizor maghiar, Pálfi György, a regizat un film montat din scene de câteva secunde selectate din peste 400 de filme clasice din cinematografia internaţională. Mai multe informații pe www.finalcut-movie.com
Marţi, 20 noiembrie, ora 18.30”2012 ANUL KODÁLY: Kodály Generations”, 2011, 67 min., film documentar, subtitrat în limba engleză
Regia: Györffy Szabolcs Scenariul: Kapronczai Erika Imaginea: Lovasi Zoltán Distribuţia: Locsmándiné Várady Klára, Kőháziné Kósa Vilma, Dr. Várady Sándorné, Locsmándi Bence, Locmándi Balázs, Kőházi Ferenc, Molnár László
Filmul a fost realizat cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea primei şcoli generale cu predare după metoda Kodaly din Kecskemét. Autorii filmului realizează prin prisma relaţiilor părinte-elev o cercetare privind raporturile dintre generaţii, creşterea copiilor şi învăţământul instituţional, aducând în acelaşi timp un omagiu lui Zoltán Kodály prin rememorarea metodei sale de educaţie prin muzică -”există părţi întunecate ale sufletului pe care doar muzica le poate lumina” (Kodaly Zoltan). Mai multe informații pe www.4cut.hu/kodalygeneraciok/
Marţi, 20 noiembrie, ora 20.00”2012 ANUL KODÁLY: Chemarea lunii. Portret Christian Paccoud - acordeonistul din Paris”, 2011, 57 min., film documentar, subtitrat în limba română
Regia: Mispál Attila Imaginea: Marossy Géza
Atunci când Christian Paccoud, acompaniat de acordeonul său, cântă pe scenă ne regăsim în mod zdrobitor faţă în faţă cu propriile noastre strângeri de inimă, temeri şi speranţe. Francezul Christian Paccoud este de mai bine de treizeci de ani pe scenă. În cântecele sale viaţa de zi cu zi ne dă bineţe cu umorul ei sarcastic, amestecat cu autoironie, ritmurile de tango ale acordeonului său evocând atmosfera cabaretelor pariziene. Imaginile au fost filmate la Paris, Debreţin şi Jaszberény.
Miercuri, 21 noiembrie, ora 18.30”Aveam 12 ani în '56”, 2006, 54 min., documentar, subtitrat în limba engleză
Regia şi scenariul: Edvy Boglárka, Silló Sándor Consultant istoric: Rainer M. János Montaj şi animaţie: Edvy Boglárka
Copilul de 12 ani Csics Gyula, împreună cu cel mai bun prieten al său Jancsi, au simţit în noiembrie 1956 că ceva important se întâmplă în oraş, ceva ce trebuia imortalizat. Astfel că iau hotărârea să scrie şi să deseneze totul într-un jurnal. . Lumea anului 1956, aşa cum a văzut-o atunci un copil de 12 ani, aşa cum ne putem închipui, după cincizeci de ani, că a văzut-o el atunci. Filmul evocă paginile de jurnal cu mijloace specifice documentarului şi filmului de animaţie tocmai pentru a reda cât mai fidel atmosfera specială a documentului original.
Miercuri, 21 noiembrie, ora 20.00”Examenul”, 2011, 90 min., film artistic, subtitrat în limba română
Regia: Bergendy Péter Scenariul: Köbli Norbert Imaginea: Tóth Zsolt Producător: Bodzsár István (Unio Film) Distribuţia: Kulka János, Nagy Zsolt, Hámori Gabriella, Scherer Péter
În filmul lui Bergendy Peter evenimentele din 1956 servesc doar ca fundal pentru un thriller a cărei acţiune ar putea avea loc chiar şi în fieful CIA. Numai că simbolurile folosite aici nu sunt inspirate de filmele hollywoodiene, ci am învăţat să le decodăm din cărţile de istorie sau chiar din experienţa proprie: pentru noi, înseamnă cu siguranţă cu totul altceva, atunci când un securist maghiar interoghează un conţopist mărunt.
Joi, 22 noiembrie, ora 18.30”Ungaria sălbatică”,2011, 52 min., film documentar ştiinţific, subtitrat în limba română
Regia: Török Zoltán Imaginea: Török Zoltán, Mosonyi Szabolcs, Gortva Attila, Jan Henriksson Montajul: Hatgittai László Muzica: Kolja Erdmann
Documentarul urmăreşte viaţa de zi cu zi a unei familii de vulturi-codalbi şi aventurile unei vidre tinere, undeva în străfundul mlaştinilor Ungariei. Filmul reuşeşte să redea cu ajutorul imaginilor fascinante şi a poveştii captivante legăturile profunde între tradiţie şi peisajele, fauna şi flora maghiare. Cu o întindere ce cuprinde toate cele patru anotimpuri şi cu mai bine de douăzeci de locuri în care s-a filmat, documentarul este prima producţie din ultimele decenii care face o prezentare cuprinzătoare a florei şi faunei sălbatice din Ungaria. Mai multe informații despre film pe: http://wildtales.net sau http://termeszetfilm.blog.hu
Joi, 22 noiembrie, ora 20.00”Gluma”, 2009, 93 min., dramă, subtitrat în limba română
Regia: Gárdos Péter După o nuvelă de: Kosztolányi Dezső Scenariul: Bíró Zsuzsa Imaginea: ifj. Seregi László Distribuţia: Váta Lóránd, Lengyel Tamás, Kovács Mihály, Kovács Zsolt, M. Kecskés András, Kiss Márton, Timon Barnabás
Gárdos Peter controlează până la capăt acest film. Tempo-ul este atât de perfect, încât poate fi folosit drept exemplu în şcolile de film: lucrurile se întâmplă exact atunci când trebuie să se întâmple. Spectatorul are parte de o descriere veridică a epocii şi a moralei vremii, putând arunca în acelaşi timp o privire în sufletul adolescenţilor. Lipsa ordinii duce la anarhie. A libertăţii la dictatură. O dezordine vană în care libertatea de exprimare şi introspecţia nu mai au niciun cuvânt de spus. Spirit ludic şi cădere în eroare.
Vineri, 23 noiembrie, ora 18.30”E vremea bătrâneţii”, 2011, 51 min, dramă, subtitrat în limba engelză
Regia, scenariul şi imaginea: Novák Emil După scrierile lui: Polcz Alaine Distribuţia: Töröcsik Mari, Kali Andrea, Megyes Melinda, Salat Lehel
Filmul analizează felul în care omul convieţuieşte cu bătrâneţea, modalităţile prin care el reuşeşte să fie fericit în ciuda faptului că, ajuns la vârsta senectuţii, nu are niciun sprijin alături. Monodrama are la bază scrierile autoarei Polcz Alaine. Filmările au fost realizate în salina din Turda şi la Budapesta, rolul principal revenindu-i renumitei actriţe maghiare Mari Torocsik.
Vineri, 23 noiembrie, ora 20.00”Dansată până la moarte”, 2011, 106 min, film artistic, subtitrat în limba română
Regia şi scenariul: Hules Endre Imaginea: Zsigmond Vilmos, Honti Zoltán Muzica: Kiss Ferenc Producător: Garami Gábor Distribuţia: Hules Endre, László Zsolt, Melkvi Bea, Zsigmond Emőke, Kovács Lajos
Filmul are la bază balada cu acelaşi nume „Fata dansată până la moarte”, o baladă veche de sute de ani, ce are ca temă ispita şi compromisul. Balada spune că fata a fost ispitită şi dusă la pierzanie cu diferite lucruri de preţ, iar atunci când a cedat a fost dansată până la moarte. Filmul vorbeşte despre compromisurile pe care trebuie să le facem în viaţă, uneori pentru simplu drept la muncă sau la iubire, folosindu-se de alegoria dansului. Mai multe informații pe: www.themaidendancedtodeath.com
Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 18.30”Retro maghiar”, 2010, 83 min, documentar, subtitrat în limba română
Regia: Papp Gábor Zsigmond
La ce se bucura muncitorul maghiar cel mai mult în epoca Kádár? Şi ce cadouri aşteptau să primească de la logodnicii lor tinerele muncitoare maghiare? Cum arăta la vremea aceea un agricultor maghiar model? Cine a câştigat concursul de arat din 1961? Documentarul lui Papp Gábor Zsigmond ne prezintă viaţa din perioada regimului Kádár, folosind imagini din arhivă.
Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 20.00”Tigrul de sticlă 3”, 2010, 110 min, comedie, subtitrat în limba română
Regia: Rudolf Péter Scenariul: Búss Gábor Olivér, Rudolf Péter, Hársing Hilda Imaginea: Kapitány Iván Montajul: Kiss Wanda Producător: Kovács Gábor, Pataki Ági (Filmpartners, MTM-SBS Rt.)
Distribuţia: Rudolf Péter, Reviczky Gábor, Gáspár Sándor, Szarvas József, Horváth Lajos Ottó, Csuja Imre, Kamarás Iván, Szabó Erika, Pikali Gerda, Ruttkay Laura
O scobitoare, o împuşcătură, un doctor amărât şi o limuzină sosită exact la ţanc – sunt ingrediente suficiente pentru ca Lali să ia hotărârea vieţii sale: va lăsa totul în urmă dispărând pur şi simplu. Muşteriul neaşteptat al Tigrului de sticlă, Feri, avocat faimos la Budapesta – cu toate că nu intenţiona – va rămâne la bufet, în timp ce Lali – cu toate că nici el nu intenţiona – va rămâne în cabrioleta Bentley a avocatului. De-aici începe o zi nebună iar viaţa lui Lali va fi grea, cu sau fără Tigru... Mai multe Informații pe: www.uvegtigris.hu
Duminică, 25 noiembrie, ora 18.30”ALTER-NATIVE”, 2012, 75 min, scurtmetraje, subtitrat în limba română
”Uşa”, 2012, 11 min., scurtmetraj, România
Regia şi animaţia: Pál Botond Imaginea: Méder Tamás
O doamnă în vârstă încearcă să invoce spiritul bărbatului ei decedat.
”Tu ce-ai face?”,2010, 15 min., film experimental, Ungaria
Regia: Takács Mária – Timár Magdolna Imaginea: Trencsényi Klára, Timár Magdolna, Takács Mária, Major György
Scenele despre diferite minorităţi au fost interpretate de actori şi filmate cu camere ascunse. Cineaştii erau interesaţi de reacţia diferitelor grupuri de spectatori la scena dintre victimă şi provocator.
”Reacţii”,2011, 8 min., documentar, Ungaria
Regia şi imaginea: Mikulán Dávid
Reacţia oamenilor la... skateboard.
”Pietre”, 2011, 9 min., scurt-metraj, România
Regia şi animaţia: Láng Orsolya Imaginea: Bán Attila
Un apartament. Două femei în vârstă. O periuţă de dinţi, un rucsac. Mascare şi demascare. Ascundere şi pândire. Autoapărare şi grijă. Plecare, rămânere. Omagiu pentru Cs. Gyimesi Éva.
”Sign Out”, 2012, 8 min., scurt-metraj, România
Regia: Búzás Anna Imaginea: Méder Tamás Animaţia: Bertóti Attila
Filmul prezintă întâlnirile dintre un băiat şi o fată în diferite locuri din Cluj-Napoca. Fiecare dintre aceste locuri este o scenă pentru un joc, dar până când pot ei să se joace?
”Ticket”, 2011, 9 min., animaţie, Ungaria
Regia: Rófusz Ferenc Imaginea: Erdős István, Pugner Edit
Filmul urmăreşte viaţa unui bărbat din propriul său punct de vedere de la naştere până la moarte. Apar punctele de cotitură ale vieţii care se sintetizează în existenţa eroului nostru. Mesajul filmului poate fi rezumat astfel: sensul vieţii este o viaţă cu sens!
”Legendă”, 2011, 7 min., scurt-metraj, Ungaria
Regia şi scenariul: Szirmai Márton Imaginea: Pohárnok Gergely Distribuţia: Tímár Éva, Kun Vilmos, Hajdu Szabolcs, Török-Illyés Orsolya
Legendă urbană despre o profesoară pensionată, despre dragoste şi demnitate.
”Finală”, 2011, 8 min., scurt-metraj, Ungaria
Regia şi scenariul: Simonyi Balázs Operatőr: Révész Balázs Distribuţia: Elek Ferenc, Kovács Lehel
Doi bărbaţi, o seară, o întâmplare...
Duminică, 25 noiembrie, ora 20.00 ”De ce fierbe copilul în mămăligă”,2012, 116 min., 35 mm, dramă, subtitrat în limba română Coproducţie: Ungaria, Polonia, România
Regia şi scenariul: Deák Krisztina Imaginea: Máthé Tibor Montajul: Tuza-Ritter Bernadett Muzica: Zbigniew Preisner Sound design: Mateusz Adamczky, Kovács György
Distribuţia: Ónodi Eszter, Bogdán Zsolt, Jávor Babett, Móga Piroska, Kamarás Iván, Jordán Adél
Filmul analizează legăturile de dependenţă dintre o mamă şi fiica sa, destrămarea familiei lor, caracterul extraordinar şi în acelaşi timp blestemul coeziunii dintre ele, divorţul, totul din perspectiva protagonistei Aglaja. Filmul are la bază un fapt real, povestind calvarul unei familii de emigranţi est-europeni în Occident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu