Sanda Ladoși a mărturisit că vobește cu actorul Bogdan Stanoevici care s-a stins în 2021, după ce s-a infectat cu coronavirus.
"Luna asta, pe 12 ianuarie, se fac doi ani de când nu mai este. Timpul trece extrem de repede. Oamenii care l-au iubit nu o să-l uite. Oamenii pe care și-a pus amprenta n-l vor uita, va fi veșnic în sufletul lor. Cei care l-au iubit nu o să-l uite niciodată. La mine în gând, în memoria mea, este clipă de clipă.
Îi cer sfatul, vorbesc cu el, mă inspiră, nu știu dacă e el sau vine de la Dumnezeu. Vin răspunsuri sub o formă sau alta. Nu știu cine îmi trimite gândurile. Cei plecați dincolo sunt cu noi, cel puțin o perioadă. Numai că într-o altă dimensiune și cu totul altă formă. Viața nu se termină niciodată, ei au misiunile lor. Am citit și am studiat prea mult subiectul asta ca să îmi schimbe cineva părerea", a spus Sanda Ladoși pentru click.ro.
Bogdan Stanoevici a murit în 2021, la spitalul Sfântul Pantelimon din București, unde se afla internat de la începutul lunii decembrie a aceluiași an, când fusese confirmat cu Covid-19. Acesta a fost ministrul Românilor de Pretutindeni în Guvernul Victor Ponta, manager al Circului Metropolitan. De asemenea, a candidat la alegerile prezidențiale din 2019.
Artista a vorbit și despre familia sa și modul în care alege să-și petreacă ziua de naștere, în fiecare an, pe 2 ianuarie.
"De obicei, toată lumea este obosită de ziua mea, pe 2 ianuarie. M-am învățat ca de ziua mea să nu fac un spectacol, nu neapărat că nu este importantă, dar mă bucur alături de copilașii mei. Fiecare zi e importantă, aia în care ne trezim. Copii mei vor fi copilași până voi închide ochii. Ioana face 4 ani, iar Bogdan 6. Nu sunt pasionați de muzică sau actorie, Bogdan este foarte atras de jocurile pe calculator și, deși se fac bani din asta, momentan ii cheltuie. Nu foarte mulți, fiind foarte ponderat. Iar fiica mea este foarte sportivă. De fapt, amândoi, și mă moștenesc pe mine aici.
Ioana face baschet, Bogdan face jiu jitsu, mai face și fitness, eu zic că asta-i o provocare importantă la vârsta asta la care ești atras de multe lucruri la nelalocul lor, mai ales în vremurile astea. Ioana are voce, însă este scorpie de neîmblânzit. Nu ascultă, chiar dacă meseria mea este asta care este, o fac de atâția ani, nu consideră că o îmblânzesc eu în domeniul asta. Nu o interesează, ăsta-i adevărul. Nici eu nu am cultivat foarte tare zona asta, pentru că îmi cunosc foarte bine bucătăria.
Zic că este important să știi muzică, e important să ai și această educație, dar nu țin neapărat să-mi urmeze drumul, să facă această carieră.", a declarat Sanda Ladoși, pentru Click!.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu