Prim-vicepreşedintele liberalilor, Adriana Săftoiu, exlică de ce PNL nu a validat până în prezent candidatura lui Cristian Buşoi la Primăria Capitalei.
Potrivit celor declarat, marți, de către Adriana Săftoiu la RFI, PNL va face probabil un nou sondaj în februarie-martie, pentru a decide candidaţii la alegerile locale.
Întrebată de ce nu a fost validată candidatura lui Cristian Buşoi la Primăria Capitalei, Adriana Săftoiu a răspuns: "Domnul Buşoi beneficiază de întregul sprijin al Partidului Naţional Liberal, dar în acest moment s-a considerat că e nevoie să mai lucrăm la acest punct şi în momentul în care vom găsi toţi candidaţii, inclusiv pentru sectoare, potriviţi şi cu şanse reale să câştige Capitala, să facem acest anunţ. Dar înainte de a lua această decizie, probabil se va mai face încă o cercetare, încă o analiză de piaţă, undeva la sfârşitul lunii februarie-începutul lunii martie şi acela va fi momentul în care vom decide care sunt persoanele cel mai bine plasate în preferinţele electoratului".
Liderul liberal a mai susținut că PNL consideră că nu e momentul să fie validată deja lista de candidați: "Cred că e mai bine să chibzuim de două ori, decât să ne grăbim doar ca să ne încadrăm într-un calendar mai degrabă propus de o presiune publică, pentru că în acest moment nu suntem nici măcar în faza de precampanie, ca să spunem că suntem cu un calendar întârziat".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News