România trebuie să mai aştepte un an sau doi pentru aderarea la zona euro, declară Nouriel Roubini

nouriel_roubini_41081800
nouriel_roubini_41081800

Potrivit analistului economic Nouriel Roubini, România nu va adera la zona euro în 2015, ci trebuie să mai aştepte un an sau doi pentru a asigura un cadru financiar şi economic sănătos şi a nu repeta cazul Greciei. Dacă aderarea se va produce în 2015, presiunea asupra politicienilor pentru a continua reformele şi a adopta măsuri de austeritate va fi accelerată, adeclarat acesta.

"Nu cred că România va putea adera la zona euro în 2015 pentru că nu cred sunteţi pregătiţi şi cred că este bine să aşteptaţi un an sau doi pentru a fi gata. Trebuie să asiguraţi un cadru economic şi financiar sănătos. Dacă nu este sănătos şi veţi intra în zona euro, aşa cum s-a întâmplat în cazul Greciei, veţi avea necazuri, iar dacă nu sunteţi pregătiţi, lucrurile se vor înrăutăţi. Este drept că dacă aderaţi aveţi parte de nişte beneficii. Nu faceţi cum a făcut Grecia, aşteptaţi un an sau doi până când sunteţi în forma de care este nevoie. Măsurile luate în vederea adoptării euro sunt oricum bine venite", consideră analistul economic.

Potrivit acestuia, dacă aderarea se va produce în 2015, presiunea asupra politicienilor pentru a continua reformele şi a adopta măsuri de austeritate va fi accelerată. "Este mai bine ca lucrurile să fie parcurse cu paşi mici, dar siguri. Faceţi acest lucru (n.r. aderarea la zona euro) când sunteţi pregătiţi. Nu vă pripiţi. Nu contează dacă sunteţi afară (din zona euro, n.r.) sau înăuntru, pentru că succesul depinde de paşii pe care îi veţi face", a precizat Roubini.

Analistul economic a adăugat că există ţări europene care nu s-au alăturat zonei euro şi care s-au descurcat, la fel cum există exemple de ţări care au aderat şi au avut probleme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel