Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

România - Belarus, REZULTAT de tenis la Ploiești - Video

Naţionala de fotbal a României a învins selecţionata Belarus cu scorul de 5-3 (4-0), miercuri seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti.

Pentru tricolori au marcat Bogdan Mitrea (11), Răzvan Marin (19 - penalty), Ionuţ Nedelcearu (31, 55) şi George Puşcaş (44), în timp ce golurile oaspeţilor au fost reuşite de Iuri Kendiş (63), Ivan Bahar (81) şi Vladislav Klimovici (90+2). România a reuşit din nou o victorie, după trei înfrângeri consecutive, toate în meciuri oficiale, la capătul a doua reprize diametral opuse.

Echipa antrenată de Mirel Rădoi, într-o formulă inedită şi un sistem 3-4-3, a jucat foarte bine în prima repriză şi a dat dovadă de mare pragmatism, marcând de patru ori, de fiecare dată în urma unor faze fixe. În repriza secundă, România s-a desprins la 5-0, dar schimbările făcute în cele două formaţii au avut impact negativ la tricolori şi pozitiv la oaspeţi, care au înscris de trei ori, pe fondul unor erori mari în apărare.

Belarus a fost aproape să marcheze şi al patrulea gol, însă David Lazar a apărat un penalty. România a avut controlul jocului din primele minute, iar Man (7) a fost blocat la 6 m de fundaşul Bordaciov. În min. 11, Mitrea a deschis scorul cu o lovitură de cap din centrarea lui Marin. Mitrea a debutat astfel cu gol la echipa naţională. În min. 18, Puşcaş a fost agăţat în careu de Naumov, iar Răzvan Marin a fructificat penalty-ul acordat (19).

Tănase a avut două oportunităţi, dar şutul său a fost reţinut de portar (21), iar apoi a fost blocat de Bordaciov la 8 metri (28). România şi-a majorat avantajul în min. 31, prin Nedelcearu, în urma unui corner executat de Tănase şi după o deviere a lui Mogoş. A fost primul gol la naţională pentru fundaşul echipei AEK Atena. Nedelcearu a contribuit la golul al patrulea, trimiţându-i mingea lui Puşcaş, care a înscris cu un şut din întoarcere (44).

România a ridicat scorul la 5-0 în min. 55, după o acţiune a lui Man, continuată cu un şut al lui Tănase de la 20 metri, iar Nedelcearu a reuşit dubla reluând în plasă mingea respinsă de portarul Cicikan.

Oaspeţii au îndrăznit mai mult în ultima jumătate de oră a partidei, iar o primă situaţie s-a consumat în min. 61, când Lazar a respins şutul lui Bahar la colţul scurt. La cornerul executat de Stasevici, Mogoş a respins neinspirat în Kendiş, iar balonul a intrat în plasă (63).

Lazar a salvat golul în min. 71, la un şut tras de Skaviş la colţul scurt. Bicfalvi (76) a şutat de la 20 m, foarte aproape de vinclu. Oaspeţii au marcat din nou prin Bahar (81), scăpat singur cu portarul, după o lansare a lui Stasevici şi o greşeală a lui Mitrea. Acelaşi Mitrea l-a fault pe Skaviş, dar Lazar a apărat penalty-ul executat de Iablonski (82).

Maxim putea marca şi el pentru România, dar acţiunea sa personală s-a încheiat cu un şut deviat în corner (85). Belarus a marcat al treilea gol în ultimele secunde ale partidei (90+2), prin Klimovici, care a trecut fără probleme prin centrul apărării noastre, la o minge trimisă de Piacenin prin faţa careului mare.

România a obţinut un succes de moral, însă motivele de îngrijorare rămân pentru staff-ul tehnic având în vedere cele trei goluri primite pe teren propriu în faţa unei echipe modeste. Prima reprezentativă va juca împotriva Norvegiei, pe 15 noiembrie, de la ora 21:45 (Arena Naţională, Bucureşti), şi a Irlandei de Nord, la 18 noiembrie, de la ora 21:45 (Windsor Park, Belfast), ambele în Liga Naţiunilor, dar importante şi pentru clasamentul FIFA, care va determina urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru CM 2022.

România - Belarus 5-3 (4-0) Au marcat: Bogdan Mitrea (11), Răzvan Marin (19 - penalty), Ionuţ Nedelcearu (31, 55), George Puşcaş (44), respectiv Iuri Kendiş (63), Ivan Bahar (81), Vladislav Klimovici (90+2). Evgheni Iablonski a ratat un penalty în min. 83, a apărat David Lazar. Ploieşti, Stadion ''Ilie Oană'' meci amical

Au evoluat echipele: România: 16. David Lazar - 5. Ionuţ Nedelcearu, 4. Bogdan Mitrea, 3. Alin Toşca (6. Iulian Cristea, 46) - 13. Vasile Mogoş (2. Valentin Creţu, 70), 18. Răzvan Marin (căpitan; 17. Eric Bicfalvi, 70), 8. Dan Nistor, 11. Cristian Ganea - 20. Dennis Man (23. Alexandru Băluţă, 58), 9. George Puşcaş (7. Denis Alibec, 58), 19. Florin Tănase (10. Alexandru Maxim, 57). Selecţioner: Mirel Rădoi.

Rezerve neutilizate: 1. Cristian Bălgrădean, 12. Ciprian Tătăruşanu - 14. Alexandru Albu, 15. Bogdan Ţîru, 21. Cristian Manea, 22. Mario Camora. Belarus: 16. Anton Cicikan - 5. Denis Poliakov, 4. Nikita Naumov (15. Roman Iuzepciuk, 46), 21. Maksim Bordaciov, 2. Kiril Piacenin - 9. Max Ebong (22. Igor Stasevici, 62), 18. Ivan Maevski (căpitan; 14. Evgheni Iablonski, 62), 8. Andrei Haciaturian (17. Vladislav Klimovici, 70), 10. Ivan Bahar - 23. Iuri Kendiş, 7. Denis Laptev (11. Maksim Skaviş, 62).

Rezerve neutilizate: 12. Igor Hatkevici - 6. Roman Begunov, 3. Aleksandr Pavloveţ, 20. Aleksandr Sacivko. Arbitru: Gheorghi Kabakov; arbitri asistenţi: Martin Margaritov, Dian Valkov (toţi din Bulgaria); al patrulea oficial: Marcel Bârsan (Bucureşti). Cartonaşe galbene: Naumov (19), Bicfalvi (70), Mitrea (75), Bahar (90+1). 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy