Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Româncă prostituată, ucisă cu 26 de lovituri de cuțit în Elveția. Decizie privind criminalul

Cătălina Burghelea / 18 ian 2020 / 18:53

Un lucrător la frontieră suspectat că ar fi ucis brutal, la sfârşitul anului 2016, o prostituată de 18 ani din România, care devenise de nerecunoscut şi a fost identificată aproape un an mai târziu, va fi judecat în 2020 în faţa Tribunalului penal din Doubs, în estul Franţei, a anunţat sâmbătă parchetul.

Un judecător de instrucţie din Besancon, care a emis luni ordinul de punere sub acuzare, consideră că are "suficiente dovezi pentru a-l trimite pe suspectul în vârstă de 32 de ani în faţa tribunalului penal pentru omucidere intenţionată", a precizat pentru AFP procurorul Etienne Manteaux. El prevede desfăşurarea unui proces în "cursul anului 2020".

Acest agent de securitate, tatăl unui copil, care locuia în Mouthe (estul Franţei), aproape de frontiera cu Elveţia, şi lucra în apropiere de Lausanne (Elveţia), ''spune că este nevinovat şi că nu a făcut decât să scape de cadavru'', a precizat magistratul. ADN-ul său a fost găsit pe victimă, Mihaela Miloiu, ucisă în Elveţia.

Trupul ei gol a fost descoperit de către cherestegii pe 15 decembrie 2016 în pădurea din localitatea Frasnois, în Jura franceză, lângă graniţa cu Elveţia.

Victima era de nerecunoscut

 

Corpul avea 26 de răni prin înjunghiere, dintre care niciuna nu a fost fatală. Potrivit autopsiei, decesul a fost cauzat de mai multe lovituri la nivelul feţei, cu oase şi dinţi rupţi. Victima era de nerecunoscut.

Pentru identificarea acesteia, Institutul de cercetare criminală al jandarmeriei naţionale din Franţa (IRCGN) a efectuat o reconstituire facială a tinerei pentru a stabili portretul său robot în 3D. Un apel la martori a fost distribuit pe scară largă în Europa.

Anchetatorii elveţieni aveau în atenţie la acea vreme o reţea de proxeneţi români. Plasaţi sub ascultare telefonică, aceştia păreau să caute o tânără prostituată, dispărută între 29 şi 30 noiembrie 2016. A fost făcută legătura între această dispariţie, o carte de identitate pe numele Mihaela Miloiu găsită la Sullens (Elveţia) şi corpul descoperit, scrie Agerpres. 

La aproape un an de la moartea tinerei, cea care a fost supranumită "necunoscuta din Frasnois" a fost identificată datorită verificării ADN-ului ei cu cel al mamei sale, găsită în România.

Anchetatorii au mers apoi pe fir până la agentul de securitate, care pe 30 noiembrie 2016 s-a dus la spitalul Pontarlier, nu departe de locuinţa sa, pentru a primi îngrijiri la o mână.

''El a recunoscut că a făcut sex cu victima şi a explicat că apoi ar fi ucis-o nişte indivizi", a declarat procurorul. "Dar el nu a spus nimic, nici despre semnalmentele lor, nici despre vehiculul lor, nici despre arma folosită", notează Manteaux, remarcând "multiplele sale versiuni".

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy