Rețetă din carne de pui: Simplu de făcut, ca la mama acasă

Scutaru Cristina / 01 noi 2019 / 20:07
friptură
friptură

Carnea de pui este o alegere des întâlnită la mesele principale pentru că este savuroasă și sănătoasă.

Chef Liviu Balint propune o rețetă din carne de pui pe cât de simplu și ușor de făcut, pe atât de delicioasă.


Avem nevoie de un pui întreg, boia dulce de ardei, o lingură de Vegeta Gust de găină, sare și piper, după gust, câțiva stropi de ulei de măsline pentru a unge puiul, sos de soia, o căpățână mare de usturoi, mărar verde și nelipsiții cartofi pentru garnitură (care poate fi făcută și din morcovi sau dovlecei).


Puiul se curăţă și se spălă bine în apa rece. Pe toată suprafața se crestează în mai multe locuri cu un cuțit, asfel încât acolo să încapă bucățele de usturoi, care îi vor da o aromă apetisantă. După aceea, puiul se unge cu ulei, se stropește bine cu sos de soia și boia dulce, o lingură de Vegeta Gust de găină, sare şi piper. În interiorul puiului putem așeza o mână de căței de usturoi și mărar.


Puiul se dă la cuptor timp de o oră (200 grade Celsius este temperatura optimă), pe un pat de legume bine-alese, tăiate felii sau cuburi și prefierte în prealabil. La 30 minute puiul se întoarce pe partea cealaltă. La final o să vedeți că legumele și puiul se vor îmbina armonios, cu un gust demențial de bun ... ca la mama acasă.