EXCLUSIV  Referendum familie. Cum lovește viața: Text de citit înainte de a vota

familia
familia

Nu știu ce este familia tradițională, dar dacă este așa cum spun unii - formată dintr-un bărbat și o femeie - nu mai vreau să trăiesc vreodată în ea.

Să ne întoarcem în 1989. El 17 ani. Ea 18. Așa începe o poveste care s-a terminat după două decenii cu un copil de 19 de ani șiroindu-i lacrimi pe față. Ea, fată de la țară, nu voia să păstreze fetița. El, băiat de la oraș, cu stare materială bună, a vrut să o păstreze. Copilul s-a născut odată cu democrația, în 1990, a crescut în aceeași casă cu părinții și bunicii văzându-și, de câteva ori, tatăl prins cu altă femeie și cu o mamă care plângea deseori. Dar care îl ierta pentru că mereu se întorcea la ea, plângând să ceară iertare. Și cine ar fi avut curaj să spună stop după ce te trezești mamă la 19 ani?

Abandonezi vise, abandonezi planuri pentru a schimba scutece și pentru a spăla haine și a face mâncare, dar viața nu prea te întreabă dacă îți convine ce ți-a pregătit. Sau în orice caz, nu îți lasă prea multe variante. După o copilărie aproape fericită, grație unor bunici care au fost mai mult decât părinți, au început certurile între mama și tata, dar certuri care nu se mai terminau cu scuze din partea tatălui. Erau scene cu bătaie, cu pumni și picioare ba în cap, ba în burtă, cu strigăte, plânsete etc.

Intervenise în familia tradițională o femeie care, la rândul ei, avea și ea o familie tradițională. Până într-o zi, când cea care devenise adolescentă, la 19 ani, a sunat la Poliție. Înțelesese mult prea mult și scena care a îngenunchiat-o de durere a fost când și-a văzut tatăl, omul care odinioară o trăgea cu sania și se juca cu ea, cum își alerga mama în jurul blocului ca să o bată. Noi, familia perfectă, eram văzuți de vecini cum vrem să ne omorâm. Și de-atunci, dus a fost. Am salvat-o pe mama, dar tata îmi reproșa că din cauza mea a plecat de acasă, că am sunat la Poliție. Și mă suna, din când în când, să-mi spună că mama nu m-a vrut, că nu a iubit-o niciodată, lucruri care cântăreau mult prea greu pe sufletului unui om care abia atunci începea să dea piept cu viața.

După ce a plecat la noua iubire cu câțiva ani mai în vârstă decât el, mai venea, din când în când, să facă scandal. Să terorizeze oamenii care i-au fost familie, dar pe care niciodată nu i-a iubit. Ce-a rămas în urmă? O mamă, femeie la 47 de ani care și-a sacrificat tinerețea pentru nimic. E greu să o iei de la capăt când toată viața ți-ai dăruit-o omului pe care l-ai iubit și unui copil care și-a luat zborul speriat să nu ajungă ca părinții lui.

Acest copil cuminte s-a maturizat brusc. Plângea zilele și nopțile până i se înroșeau ochii și tremura de frică să nu vină iar eroul ei, fostul ei erou, să o bată pe femeia care odinioară îi făcea cel mai frumos cadou de pe lume. Un copil care s-a îmbolnăvit de tristețe, un copil care a făcut o boală pe care o fac doar oamenii care au avut astfel de traume, un copil care a avut un șoc când și-a văzut tatăl că merge cu noua fiică, de fapt cu fata femeii cu care stă, la maternitate. Să facă avort. Un copil care a văzut prea multe și care, deși are 28 de ani, mai plânge de dor, dar doar de Crăciun și de Paște. Un copil de 28 de ani care nu mai vorbește cu tatăl său pentru că nu-l poate ierta. Sau poate l-a iertat demult, dar nu poate accepta că cineva i-a distrus... cum se cheamă? Aaa, da, familia tradițională. Un copil care nu mai voia să meargă la facultate de frică să nu-și lase mama singură...

Nu sunt din comunitatea LGBT, dar o astfel de familie tradițională m-a făcut să îmi fie frică de căsătorie, de familia dintre un bărbat și o femeie, m-a făcut să refuz să vreau să trăiesc așa. Din acest motiv, înainte de a judeca faptul că doi bărbați sau două femei se iubesc și ar putea înfia un copil, ar trebui să nu-i mai judecați! S-ar putea să îl iubească mai mult decât ceea ce numiți familia tradițională. Și dacă vă este teamă de adopția de copii de către gay, faceți un exercțiu de imaginație: nu cumva ați văzut gay și lesbiene care au fost crescuți în familii tradiționale? Cam majoritatea... E adevărat, poate familii ciuntite, cu o mamă, un tată sau doar un bunic... dar nu au fost crescuți de persoane LGBT și tot au altă orientare sexuală. Oricum ar fi, mergeți la referendum, dar nu uitați că familia tradițională stă prost la capitolul statistici cu cifre negre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel