Rednic, acid la adresa lui Becali: ”A luat ceva ţepe”

Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, a declarat, vineri, că FCSB se luptă acum pentru a ocupa locul doi sau trei în Liga I pentru că patronul echipei FCSB, Gigi Becali 'a luat ţepe' în privinţa unor jucători.

'A luat ceva ţepe Gigi. Eu nu vorbesc de jucători, vorbesc de Gigi. Nu m-a deranjat ce a spus, pentru că este realitatea, nu ne-am calificat în play-off. Dar el, de vreo trei-patru ani... şi pe bani mulţi, şi te doare. Când e pe bani puţini mai accepţi, dar el încă să bate la locul doi-trei', a spus tehnicianul într-o conferinţă de presă susţinută la stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare. Mircea Rednic afirmă că, după ratarea accederii în play-off-ul Ligii I, obiectivul echipei său este reconstrucţia pentru ca în sezonul următor să se lupte câştigarea titlului de campioană:

'Noi asta ne propunem la anul (n.r. - ca Dinamo să se lupte la titlu) şi avem timp suficient să pregătim sezonul următor. Trebuie să devenim omogeni, iar cei care au venit să se integreze cât mai repede pentru că a fost mult mai mult decât au arătat în aceste trei meciuri de care eu sunt responsabil sută la sută. Dacă e să fiu judecat, eu sunt responsabil din momentul în care am început anul acesta. Eu zic că bugetul poate susţine o luptă la titlu. Şi cu un buget mai mic s-au luptat pentru titlu, în perioada Contra. A fost pe locul doi, la un pas să câştige campionatul şi nu era un buget mai mare, deci se poate. Nu vreau să vorbim acum de soluţii de finanţare, preocuparea mea acum este să omogenizez echipa şi să dau şansa tuturor să joace. Nu vorbim nici de cumpărare, acum vrem să facem o echipă puternică ca la anul să nu mai avem emoţii la meciuri'.

Buget echilibrat

La rândul său, managerul sportiv al echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, nu crede că un buget mai mare ar asigura succesul formaţiei 'alb-roşii'. 'Se vorbea despre buget, dar un buget mai mare nu îţi asigură succesul, asta e clar şi cred că mai în măsură sunt cei de la FCSB pentru că investesc an de an cei mai mulţi bani şi termină pe locul doi. Noi avem un buget echilibrat, care poate la prima impresie este mai mic decât la alte cluburi, dar există posibilitatea să îl creştem aşa cum s-a mai întâmplat. Aşa că Dinamo poate să susţină un buget pentru titlu fără probleme', a spus Dănciulescu.

Oficialul FC Dinamo este încântat de evoluţia atacantului Italian Mattia Montini, despre care spune că nu va pleca la rivala FCSB: 'Montini este un jucător care mie îmi place foarte mult, joacă pe mai multe poziţii, simte golul şi randamentul lui este unul foarte bun. Iar aceleaşi discuţii? Când un jucător evoluează mai bine în campionatul intern, pleacă la FCSB... Dar, pe lângă Montini, mai avem şi alţi atacanţi destul de buni şi o să îi vedeţi cu siguranţă la următoarele meciuri. Acum nu pot să îţi faci o idee clară despre jucătorii care au venit, cu siguranţă pot mult mai mult'.

Nu se va construi un stadion nou prea curând

În ceea ce priveşte construirea unui stadion nou în cadrul complexului din Şoseaua Ştefan cel Mare, Mircea Rednic este sceptic. 'Stadionul este acelaşi de zeci de ani, nu s-a schimbat nimic. Îmi e teamă că nu se va construi un stadion nou prea curând. Are nevoie Dinamo de un stadion nou. Nu ştiu dacă ar creşte preţul echipei, dar interesul ar fi mai mare, ştiu cum sunt suporteri noştri şi merită să aibă un stadion. Nu trebuie să faci un stadion mare, maxim 20 de mii de locuri, pentru că la meciurile importante avem Arena Naţională. Dacă vom avea un stadion nou vom juca cu mulţi suporteri pentru că vor şi ei ceva nou, vor să vadă că sunt respectaţi şi ar fi păcat acum să nu profităm. Nu mai contează acum numărul de locuri', a mai spus antrenorul dinamovist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel