Rafael Nadal-Martin del Potro, rezultat final la Wimbledon

Rafael Nadal, rezultat Roland Garros
Rafael Nadal, rezultat Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, învingându-l greu, în cinci seturi, 7-5, 6-7 (7/9), 4-6, 6-4, 6-4, pe argentinianul Juan Martin Del Potro (locul 4 ATP), miercuri seara, la capătul unui meci extrem de disputat. 

Spectatorii aflaţi în tribunele terenului central de la All England Club au asistat la cel mai frumos duel la actuala ediţie a competiţiei londoneze, însă au urmărit în paralel, pe telefoanele mobile, derularea semifinalei Cupei Mondiale de fotbal 2018, pierdută după prelungiri de Anglia în faţa Croaţiei (1-2), subliniază AFP. 

Nadal, care îl spulberase pe Del Potro luna trecută, în semifinalele de la Roland Garros (6-4, 6-1, 6-2), pe suprafaţa sa favorită, zgura, a avut de această dată mari dificultăţi pe iarbă în faţa sud-americanului, căruia i-au funcţionat mult mai bine serviciul şi loviturile de dreapta. 

Partidă record 

Campionul iberic, în vârstă de 32 ani, s-a impus în final după 4 ore şi 47 minute de joc, iar în penultimul act va înfrunta o veche cunoştinţă, sârbul Novak Djokovic, fostul număr unu mondial, care a dispus la rândul său în patru seturi, 6-3, 3-6, 6-2, 6-2, de japonezul Kei Nishikori. 

Aceasta va fi al 52-lea duel între cele două vedete ale tenisului mondial, Djokovic având o victorie în plus în faţa lui Nadal (26 la 25). 

În cealaltă semifinală de la Wimbledon, sud-africanul Kevin Anderson, care a produs surpriza turneului, eliminându-l pe principalul favorit, elveţianul Roger Federer, îl va avea ca adversar pe americanul John Isner, care l-a învins pe canadianul Milos Raonic, finalistul ediţiei 2016 a competiţiei londoneze. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel