Rădulescu (PSD): Am vrut să îmi bat joc de jurnaliștii de la Adevărul

Cătălin Rădulescu
Cătălin Rădulescu

Cătălin Rădulescu, deputatul PSD care a făcut afirmații șocante despre protestele din Piața Victoriei, a spus că a vorbit în acest fel pentru a-și bate joc de jurnaliștii de la Adevărul.

"După ce s-a terminat interviul, văzând că jurnaliștii și-au folosit camera - mințindu-mă că nu înregistrează decât pentru ziar, adică un interviu scris - am început să vorbesc cu ei exact cum am vrut. Pur și simplu am vrut să îmi bat joc de cei doi jurnaliști de la Adevărul. Așa am vrut eu să fac pentru că nu mi s-a părut deontologic să mă înregistreze dacă le-am spus că nu vreau acest lucru. Cei doi băieți, să le zicem jurnaliști, au tăiat cum au vrut ei din interviu. Nu am mitralieră, am armă de vânătoare", a spus deputatul PSD la Antena 3.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD de Argeş, a declarat, într-un interviu pentru Adevărul: "Pentru ce mai se duc oamenii în Piața Victoriei acum și pentru ce noi nu ieșim împotriva lor cu tunurile de apă, dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm în maidan, un loc în maidan, hai să facem cum se întâmplă în Franța, în America, peste tot. Noi am făcut, am cerut autorizare, să ceară și ei autorizare. Nu poți în fiecare zi un loc să-l transformi în maidan. Ce să facă? Să stea ca proștii în fiecare seară acolo? N-au de lucru, n-au copii, n-au familie? Probabil că sunt unii care nu au nimic de făcut. În primul rând, oamenii nu au ieșit în stradă pentru nicio Ordonanță. Au fost scoși în stradă și manipulați de cine a avut interes să manipuleze. Am fost cu unul dintre colegii mei acolo, nu ne-a recunoscut nimeni. Mulți dintre ei habar n-aveau de Ordonanță, n-o citiseră."

Deputatul PSD l-a făcut "papagal" pe directorul Raiffeisen Bank, Steven van Groningen. Mai mult, Cătălin Rădulescu a mai declarat că are o armă AKM: "O țin, pentru că, dacă vreodată mai vine cineva cu vreo idee să schimbe statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag. Imediat! Imediat! Dar pot să ies unde vreau eu, dacă mă apucă vreo nebunie, pot să ies să trag unde vreau eu, e riscul meu și hotărârea mea".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel