EXCLUSIV  Prezența la vot, comparație cu ultimele alegeri. CIFRELE momentului

prezenta vot prezidentiale 2019
prezenta vot prezidentiale 2019

Primul tur al alegerilor prezidențiale se apropie de final.

Prezența la vot la alegerile prezidențiale din 2019, în primul tur de scrutin, se încadrează în tiparul ultimelor alegeri prezidențiale. Însă cifrele sunt mult sub alegerile care au avut loc imediat după revoluție. 

DC News vă prezintă pe această cale o comparație a alegerilor prezidențiale de după Revoluție.

Exceptând perioada dictaturii ceaușiste când prezența înregistrată la alegerea Marii Adunări Naționale atingea cifre halucinante de 99,9%, recordul absolut al alegerilor libere din România de după Revoluție este deținut de anul 1990 când prezența a fost de 86,19%.

Prezența la vot la prezidențialele din 2019, sensibil egală cu ultimii ani

Ulterior, a urmat o pantă descendentă.

În 1992 în primul tur al prezidențialelor am avut o nouă prezență uriașă de 76,3% iar în 1996 de 76,1%. Prezența în turul I a scăzut simțitor, iar în 2000 ea a fost de 65,31%.

În 2004, 58,5% dintre români și-au exprimat voturile în primul tur al prezidențialelor, iar în 2009 prezența la vot în primul tur a fost de 54,37%.

În 2014, prezența la primul tur al alegerilor prezidențiale a fost de 53.17%, procent care a inclus și diaspora. Iată că, prezența actuală la vot se înscrie în tiparul ultimelor alegeri prezidențiale, cu mențiunea că voturile venite din diaspora care a avut trei zile la dispoziție să își exercite dreptul de vot, pot depăși procentul general din 2014.

Subliniem că, până în momentul publicării acestei știri, prezența la vot la nivel național era de 45,53% la nivel național (fără diaspora) cu mai puțin de două ore până la închiderea urnelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel