Presiune pe sistemul sanitar din Germania. Au fost transferați primii pacienți COVID-19 în străinătate

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Germania a transferat primii pacienţi în străinătate şi începe să se confrunte cu o criză de locuri la ATI din cauza pandemiei de coronavirus. 

Germania a transferat în străinătate primii pacienţi COVID-19 în timp ce al patrulea val al pandemiei pune o mare presiune pe sistemul său sanitar, care deşi are secţii de ATI bine echipate se confruntă cu problema personalului medical insuficient, relatează agenţia EFE joi, când Germania a înregistrat peste 65.000 de noi cazuri de COVID-19, un nou record zilnic, scrie Agerpres. 

Nu mai sunt locuri la ATI



Circa 100 din cele 400 de districte ale Germaniei mai aveau joi un singur pat liber la ATI, iar alte aproximativ 50 niciunul.

Deşi numărul pacienţilor COVID-19 internaţi la terapie intensivă, circa 3.400 în prezent, este mai mic decât cel înregistrat în perioada de vârf a valului trei, când a ajuns la 5.700, personalul insuficient a determinat o diminuare a capacităţilor secţiilor de ATI şi a numărului de paturi disponibile.

Unde este cea mai gravă situație



Situaţia este gravă în special în landurile Bavaria şi Baden-Württemberg. Serviciile sanitare sunt saturate, intervenţiile chirurgicale care nu sunt necesare trebuie amânate, incidenţa creşte şi în fiecare zi se anunţă cifre record de infectări, rezumă situaţia într-un comunicat comun Crucea Roşie din Bavaria şi alte organizaţii.

Actuala saturaţie a secţiilor de ATI şi a serviciilor de urgenţă, cauzată în bună parte de pacienţii nevaccinaţi, face ca situaţia să fie în mod clar dramatică. Există bolnavi în stare gravă şi cazuri urgente ce trebuie transferate la spitale aflate la mare distanţă, remarcă şeful Crucii Roşii bavareze, Theo Zellner.

Pacienți transferați în nordul Italiei



Doi pacienţi au fost transferaţi săptămâna trecută cu elicopterul de la Munchen către Bolzano, în nordul Italiei. Această ţară şi-a oferit ajutorul şi pentru Slovenia vecină, confruntată cu o situaţie critică în spitale din cauza creşterii numărului cazurilor grave de COVID-19.

Circa 30 de medici şi infirmieri italieni au plecat în Slovenia, unde vor ajuta la tratarea pacienţilor din secţiile de ATI. 

CITEȘTE ȘI: Creşterea numărului de infectări pune presiune pe negocierile de coaliţie din Germania. Se propune un 'lockdown pentru nevaccinaţi'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2023 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0