Premierul României și preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, discuții bazate pe valori şi interese comune

Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu președintele Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Nancy Pelosi
Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu președintele Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Nancy Pelosi

Premierul Viorica Dăncilă a avut, în cadrul vizitei pe care o întreprinde în Statele Unite, o întrevedere cu preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, prilej cu care a transmis mulţumiri pentru atenţia acordată de legislativul american întăririi în continuare a solidarităţii la nivel NATO şi pentru asigurarea securităţii aliaţilor estici.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Guvern, întrevederea a fost prima în mai bine de 10 ani între un demnitar român şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA.

"Cu această ocazie, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al dialogului politic bilateral şi dorinţa de aprofundare a acestuia, inclusiv pe componenta parlamentară. Premierul Viorica Dăncilă a transmis invitaţia adresată doamnei Pelosi de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, de a efectua o vizită oficială în România. Ambii înalţi oficiali au exprimat interesul pentru intensificarea contactelor la nivelul Parlamentului României şi Congresului SUA", informează comunicatul.

Asigurarea securității aliaților estici

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat susţinerea pentru o relaţie transatlantică robustă, ca premisă esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii comune. De asemenea, a transmis mulţumiri pentru atenţia acordată de legislativul american întăririi în continuare a solidarităţii la nivel NATO şi pentru asigurarea securităţii aliaţilor estici.

Înaltul demnitar român a remarcat evoluţia ascendentă a cooperării bilaterale în planul securităţii, inclusiv prin punerea în practică a unui program ambiţios de înzestrare a forţelor armate române şi creşterea semnificativă în ultimul an a schimburilor comerciale.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor SUA a mulţumit pentru sprijinul dat de România consolidării relaţiei cu SUA şi a dat asigurări că în legislativul american există un puternic sprijin transpartinic pentru NATO. Nancy Pelosi a considerat că întărirea relaţiilor între legislativele din România şi SUA va avea o contribuţie importantă la consolidarea unei alianţe transatlantice bazată pe valori şi interese comune, mai menţionează sursa citată.

Vezi și: Mutare ambasadă. Dăncilă, declarații de ultimă oră! "Nu este vina mea"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel