Polițiștii îi sar în cap lui Iohannis: Domnule președinte, cum vi se pare acest fapt?

Viorel Șeicaru, vicepreședinte SNAP (Sindicatul Național al Agenților de Poliție), a lansat un apel către Klaus Iohannis.

”Domnule Președinte, Poliția Română nu mai vrea eroi căzuți la datorie!

Suntem în România, în anul 2019, timp de pace, dar cu polițiști eroi, căzuți la datorie! Aproape că nu este zi în care să n-auzim despre un polițist bătut, umilit, ori mort. Polițiștii au nevoie de un STATUT care să le confere demnitate, să-i apere și să le ofere proceduri clare în situații în care liberul-arbitru nu are efect de lege. Dacă după îndelungi așteptări a fost elaborată o lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei, domnul președinte al României solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea este neconstituţională, că a fost adoptată fără solicitarea avizului CSAT. Președintele țării menţiona că printre atribuţiile principale ale Poliţiei Române sunt incluse măsuri de prevenire şi combatere a terorismului.

Ori domnul președinte a dezvoltat un atașament bizar față de sintagma "neconstituțional" și pur și simplu redirecționează către CCR orice proiect de lege fără să-l citească măcar, ori termenul "verosimil" nu și l-a putut explica nici cu DEX-ul în față, ori disprețuiește Poliția Română. Dincolo de luptele și orgoliile politice ale principalilor "actori", organele de ordine și siguranță publică trebuie să fie guvernate de legi care să le permită să-și exercite atribuțiile fără să-i facă vulnerabili în fața oricărui individ care încalcă legea sau în situații când trebuie să acționeze proporționat cu pericolul la care se expune.

Întrebare-cheie

Domnule Președinte, cum vi se pare faptul că, printre atribuţiile principale ale Poliţiei Române sunt incluse măsuri de prevenire şi combatere a terorismului, dar Polițistul nu poate legitima o persoană când are motive verosimile pentru a bănui că aceasta pregăteşte sau a comis o faptă ilegală?! Dacă asupra constituționalității legii se va pronunța CCR, asupra termenului VEROSIMIL se poate pronunța orice cunoscător al limbii române. Ori dacă nu, orice cetățean, la o simplă privire în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, vede că termenul contestat, conținut de sintagma "motive verosimile", arată exhaustiv că este în acord cu abilitățile și atribuțiile unui polițist.

"VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e", adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil.

Domnule Președinte, dacă nu susțineți Poliția Română în interesul societății, măcar lăsați-o să se alinieze celor din statele pe care dumneavoastră le vizitați. Și aveți certitudinea că, un polițist rămâne un "judecător" de bună-credință în stradă, care, din motive VEROSIMILE, legitimează o persoană pe care o bănuiește că încalcă dispoziţiile legale ori că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală”, a fost scrisoarea lui Viorel Șeicaru, vicepreședinte SNAP, către Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel