EXCLUSIV  Petiție: ”VREM GRATUITATE LIMITATĂ”. Bătaie de joc URIAȘĂ pentru românii care circulă în țară

tren
tren

Studenții se bucură de o gratuitate dusă la extrem: călătorii fără număr cu trenul, indiferent de vreme, de probleme, prin bunăvoința unor lideri politici care au venit cu această propunere devenită lege. 

Pot călători inclusiv de mai multe ori pe zi cu trenul. Dimineața sunt la mare și, cu puțin noroc, dacă au legătură la tren, seara la munte. În timp ce un om care plătește integral biletul, adică dă de la aproximativ 40 lei în sus pentru orice destinație, nu mai găsește loc în tren. Alternativa? Stai pe hol, înghesuit cu încă cinci oameni, în mirosul emanat de la WC. La fiecare cinci minute, trebuie să faci tot felul de mișcări pentru a permite accesul fumătorilor care se perindă prin tren la fiecare stație, plus oamenii care trebuie să urce în tren. 

vezi și: Studenți, gratuitate pe tren. Jurnalistă: "Am întrebat cu dracii în fierbere"

Bilete gratuite. Val Vâlcu, surpriză totală când a mers la Gară: Ce a descoperit în tren

Fără număr

Problema nu este gratuitatea pe tren, problema este sistemul fără număr. În acest sens, în încercarea de a îndepluca factorii de decizie să revină asupra acestei măsuri absurde, a fost creată o petiție prin care se cere număr limitat de călătorii cu trenul pentru studenți.

”Guvernul a decis ca studenții, indiferent de vârstă, să aibă număr nelimitat de călătorii cu trenul. Din acest motiv, un om care și-a terminat studiile și vrea pur și simplu să meargă cu trenul trebuie să stea în picioare pentru că nu mai găsește loc. Adică, de exemplu, un drum Constanța - București costă aproximativ 60 de lei. Tu plătești acest bilet, dar nu mai găsești loc. Și stai în picioare. În vagon nu mai este loc nici pe interval pentru că studenții au bagaje și abia au unde să și le pună. Așadar, dai 60 de lei și te înghesui pe hol, alături de cel puțin alți cinci oameni, lângă WC-ul de unde ies mirosuri care mai de mai care, în frig, unde se perindă să fumeze. Deși ai plătit 60 de lei! Iar un student... zero lei, stă jos, când vrea, pe ce distanță vrea și de câte ori vrea... pe zi! Cerem număr limitat de călătorii pentru studenți! Sau un sistem astfel încât un student să plătească o sumă mică, dar un sistem în care să primeze responsabilitatea! Nu este normal ca studenții să aibă număr nelimitat de călătorii! Prin ce se întâmplă acum se încurajează și absenteismul pentru că ei pot oricând pleca în vacanță, nefiind constrânși de banii pentru tren. Semnați petiția dacă sunteți de acord ca studenții să aibă un număr limitat de călătorii pe tren!”, se arată în textul petiției.

Și dumneavoastră puteți face o schimbare în sistem cu o simplă semnătură

Potrivit Legii nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului, toţi studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat) în cadrul instituţiilor acreditate de stat, indiferent de vârstă, merg gratis cu trenul. La achiziţionarea biletelor, studenţii trebuie să prezinte legitimaţia de transport eliberată de instituţia de învăţământ la care sunt înscrişi, precum şi un act de identitate. Gratuitatea la transportul feroviar pentru studenţii cu vârsta de până la 26 de ani a fost introdusă prin OUG 2/2017, dar limita de vârstă a fost însă contestată de studenţi, care au considerat măsura drept discriminatorie.

AICI PUTEȚI SEMNA DACĂ VREȚI CA STUDENȚII SĂ AIBĂ NUMĂR LIMITAT DE CĂLĂTORII GRATUITE CU TRENUL



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel