Pașaport vaccinare. Valeriu Gheorghiță, categoric: Este mult prea devreme

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat că este prea devreme să se vorbească în România despre un pașaport de vaccinare. 

„Dacă se va ajunge la această decizie (impunerea pașaportului de vaccinare- n.r.) , am cunoștință de discuții la nivel european, cred că ele sunt discuții firești, dar sunt fără doar și poate discuții exploratorii având în vedere că multe state europene depind de turism. Din acest puncte de vedere, decizia va fi una la nivel european atunci când va fi luată, desigur, și România face parte din acest demers european atât în ceea ce privește campania de vaccinare, cât și în privința demersurile care se iau la nivelul Comisiei Europene. 

Totuși, este mult prea devreme să vorbim despre un pașaport de vaccinare. România, ca și celelalte țări, emit acestă adeverință medicală care are doar un scop informativ, prevede că a primit un anume tip de vaccin, data vaccinării și, eventual, data a expirării. Oamenii primesc acest carnet de vaccinare pentru că este important ca peste ani să vedem ce tipuri de vaccinuri am făcut.”, a declarat Valeriu Gheorghiță la RealitateaPlus.

VEZI ȘI: Paşaport vaccinare. Maria Grapini, replici aprinse cu Ligia Popescu (PNL) şi Alin Burcea (ANAT): "E total greşit. Se transmite o chestiune eronată"

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy