Partizanii din Belarus încearcă să împiedice intrarea trupelor lui Lukașenko în Ucraina

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Opozanții regimului condus de Aleksandr Lukașenko încearcă să saboteze trupele belaruse pentru a nu intra în Ucraina.

Opozanții din Belarus încearcă să perturbe transferul de trupe la granița cu Ucraina, creând obstacole și organizând sabotaj.

Franak Vyachorka, un consilier al liderului opoziției din Belarus, Svitlana Tikhanovskaya, a declarat acest lucru pe contul său de Twitter.

"Belarus este o țară a partizanilor. Eroii noștri opresc trenurile rusești, distrug echipamentele rusești, distribuie pliante pentru a împiedica trupele belaruse să intre în Ucraina", a spus el.

În plus, opoziția a publicat o hartă a Belarusului „Rezistența feroviară-2022”, care arată rezultatele acțiunilor gherilelor din Belarus.

Ucraina va învinge, și Belarus va fi eliberată”, a subliniat Vyachorka, scrie BucPress.

Ucraina acuză soldaţii ruşi că au 'răpit' trei israelieni în Melitopol

Luni, 'la Melitopol, ocupanţii ruşi au răpit trei cetăţeni israelieni: Tatiana Kumok şi părinţii ei, Vera şi Mihail Kumok', a declarat vicepremierul Irina Vereşciuk, citată pe Facebook de Centrul pentru comunicaţii strategice şi securitate informaţională.

Mihail Kumok este prezentat ca 'editor', proprietarul unei companii numite 'MV Holding'. Autorităţile ucrainene nu au furnizat deocamdată alte detalii. 

Japonia protestează faţă de abandonarea de către Rusia a tratativelor bilaterale de pace

Japonia a protestat marţi 'ferm' faţă de decizia Rusiei de a abandona negocierile pentru un tratat de pace între cele două ţări din cauza, potrivit Moscovei, 'poziţiei inamicale' a autorităţilor de Tokio privind conflictul din Ucraina, transmite AFP.

'Această situaţie este (de fapt) rezultatul agresiunii ruse în Ucraina', a declarat premierul japonez, Fumio Kishida, în parlamentul de la Tokyo. 'Tentativa (rusă) de a muta această problemă asupra relaţiilor dintre Japonia şi Rusia este extrem de nejustificată şi absolut inacceptabilă', a adăugat el. Japonia 'protestează ferm', a adăugat prim-ministrul nipon, condamnând încă o dată Rusia pentru acţiunile sale în Ucraina care 'schimbă statu-quo-ul prin forţă, în mod unilateral'. Japonia s-a alăturat ţărilor occidentale în ultimele săptămâni impunând grele sancţiuni economice Moscovei pentru ofensiva sa din Ucraina, lansată la 24 februarie.

Japonia şi Rusia întreţin relaţii complexe de mai multe decenii. Cele două ţări nu au semnat niciun tratat de pace după Al Doilea Război Mondial din cauza unei dispute asupra a patru insule mici din Arhipelagul Kurile. Rusia a anunţat brusc luni că abandonează negocierile de pace cu Japonia, considerând că 'este imposibil să se discute despre semnarea unui document fundamental asupra relaţiilor bilaterale cu un stat care ocupă o poziţie deschis inamicală şi caută să dăuneze intereselor' Moscovei (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel