Noul ministrul al Tineretului şi Sportului doreşte să clarifice cât mai repede situaţia Federaţiei Române de Tenis

Noul ministrul al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a afirmat, marţi, pe pagina de Facebook a MTS, că doreşte clarificarea cât mai rapidă a situaţiei Federaţiei Române de Tenis, care nu primeşte finanţare.

Reacţia ministrului a venit în urma declaraţiilor jucătoarelor de tenis Simona Halep şi Sorana Cîrstea, care au semnalat public faptul ca FRT nu primeşte finanţare de la MTS.

Atât MTS, cât şi eu personal, le asiguram pe cele două campioane, cât şi pe iubitorii tenisului, că dorim să clarificăm cât mai repede această situaţie. Există toată deschiderea din partea mea în acest sens şi dorinţa de a rezolva problema, a afirmat Stroe.

În ceea ce priveşte dificultăţile legate de finanţarea FRT de către Statul Român, motivele ţin doar de legalitate şi sunt de natură juridică, nicidecum nu este vorba de birocraţie sau de rea-voinţă. Chestiunea se afla în instanţă şi sperăm să se soluţioneze rapid, astfel încât să putem relua cât mai curând relaţia contractuală, de finanţare, cu FRT. MTS îşi va respecta responsabilitatea de a sprijini financiar toate sporturile, iar, acolo unde sunt probleme, căutăm, punctual, soluţii alternative de rezolvare a situaţiei, a mai declarat ministrul Ionuţ Stroe.

Şi fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a comentat subiectul pe Facebook: Împărtăşesc şi eu regretul că MTS nu a putut finanţa, în ultima vreme, Federaţia Română de Tenis. Mereu am susţinut că tenisul românesc merită tot sprijinul din partea statului, dar, din păcate, problemele de natură juridică ale federaţiei, care încă nu a obţinut o validare definitivă din partea instanţei a alegerilor, nu permit încă ministerului pe care l-am condus până ieri să finanţeze federaţia.

Totuşi, mi-aş dori să nu se uite că, de-a lungul mandatului meu, am avut numeroase întâlniri cu cei din conducerea FRT, cu preşedintele Ion Ţirac la fel, şi i-am asigurat mereu că echipa MTS a făcut mereu tot ce se poate pentru a sprijini federaţia să îndeplinească criteriile legale de finanţare. Iar atunci când nevoia a fost stringentă, am făcut un efort financiar substanţial şi am alocat un buget de peste un sfert de milion de euro pentru achitarea turneului de tenis de la Bucureşti, pentru ca sportivii români să aibă posibilitatea să joace în faţa propriilor suporteri. Rămân mereu un apropiat al sportului şi al tenisului şi le doresc celor de la federaţie să-şi rezolve problemele cât mai repede, a mai spus Bogdan Matei.

Simona Halep a solicitat, marţi, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook, ca Ministerul Tineretului şi Sportului să reia finanţarea în regim de urgenţă a Federaţiei Române de Tenis şi a programelor sale.

Sportiva susţine că alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Tenis au fost democratice şi că Ion Ţiriac nu poate fi suspectat că are vreun interes să conducă FRT.

(...) Viitorul tenisului românesc chiar nu merită să fie omorât cu totul de birocraţie şi declinare continuă de responsabilitate. Din poziţia noastră de promotori ai sportului românesc şi ai României, solicităm responsabilitate din partea Ministerului, respectiv reluarea în regim de urgenţă a finanţării Federaţiei şi a programelor sale, acţiune de natură să menţină viu spiritul sportiv şi performanţele româneşti la nivel naţional şi internaţional", a afirmat, printre altele, Halep.

Fostul candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Tenis, dar şi la un post de vicepreşedinte, Marius Vecerdea, tergiversează soluţionarea apelului în procesul deschis de acesta prin care contestă alegerea lui Ion Ţiriac la conducerea instituţiei, arăta conducerea FRT într-un comunicat remis AGERPRES în urmă cu o săptămână.

Ion Ţiriac a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis la 19 iunie, contracandidatul său, Marius Vecerdea, reprezentantul clubului Pamira din Sibiu, anunţând la finalul Adunării Generale că va contesta alegerile în instanţă. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel