Noi restricții în Marea Britanie, ar putea fi menținute ȘASE LUNI. Boris Johnson: Punct de cotitură periculos

foto: Pixabay
foto: Pixabay

Premierul britanic Boris Johnson le-a recomandat cetățenilor din Marea Britanie să aleagă munca la domiciliu, dacă au această posibilitatea. De asemenea, sunt impuse mai multe restricții în Regat, în contextul în care a explodat numărul de noi infectări. 

Noile restricții din Anglia ar putea fi menținute timp de șase luni. 

”Îmi pare rău să spun că, la fel ca în Spania, Franţa şi multe alte ţări, am ajuns la un punct de cotitură periculos”, a declarat prim-ministrul în Parlament, după o reuniune de urgenţă cu miniştrii şi cu şefii guvernelor descentralizate din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care alcătuiesc Regatul Unit.

La numai câteva săptămâni după ce a cerut revenirea la locurile de muncă, premierul Johnson le-a recomandat celor care lucrează în birouri să stea acasă, dacă pot.

Barurile, restaurantele şi alte localuri se vor închide de marţi la orele 22, iar în timpul programului servirea se va face numai la mese.
 Măştile vor fi obligatorii în mai multe spaţii, iar firmele care încalcă regulile vor fi amendate; în general, legile se vor aplica mai strict, a mai spus premierul, care urmează să se adreseze direct naţiunii, prin intermediul televiziunii, la ora 19.00 GMT.

Nu se vor închide şcolile şi universităţile.

”Nu îi vom asculta pe cei care spun să lăsăm virusul să acţioneze, nici pe cei care cer interzicerea permanentă a circulaţiei. Luăm măsuri hotărâte şi corespunzătoare ca să echilibrăm salvarea de vieţi cu protecţia locurilor de muncă şi a surselor de venituri”, a susţinut Johnson, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel