Nistor, CFR Cluj. Răbufnire la adresa lui Petrescu: Nu e normal

Darius Muresan / 08 ian 2018 / 20:01
dan petrescu
dan petrescu

Situația lui Dan Nistor la CFR Cluj este tot mai grea. Adus în urmă cu câteva luni de la Dinamo, Nistor nu a reușit să se impună la Cluj. S-a vorbit tot mai mult de o revenire la Dinamo, dar și Craiova și-a manifestat interesul.

Mijlocașul de 29 de ani este nemulțumit că nu joacă la formația lui Dan Petrescu și a avut o răbufnire la adresa antrenorului, spunând că acesta îl ignoră și nu-i explică de ce nu contează.

"Nimeni n-a vorbit cu mine. Eu mă pregătesc, trag tare, dar nimic. Nu cred că e normal, am și eu o vârstă și vreau să joc. Sau măcar să mi se explice ce se întâmplă. Am ieșit din echipă imediat după momentul acela cu Steaua. Eu semnasem cu CFR-ul și m-a sunat nașul meu, Mihai Pintilii, care mi-a spus că mă vor cei de la Steaua. N-a fost nici o negociere. Eu i-am zis atunci că am semnat cu CFR-ul. Dacă ar fi să fie ceva, ar trebui să discute cu clubul. N-a fost nimic pe ascuns.

N-am vorbit deloc cu Dan Petrescu și nu mi-a explicat de ce n-am mai jucat, de ce nu prind lotul. Voi avea o discuție lămuritoare cu cei din conducere ca să văd ce se întâmplă. Spune, nene, ai ceva cu mine? Spune-mi, nene, de ce nu joc? Ce-i asta tăcerea asta? Vreau să joc, iar dacă nu se poate aici voi pleca. Am venit la CFR cu cele mai bune intenții, iar acum văd că cei din club mă propun peste tot. La Astra, Steaua, Craiova, Dinamo. Cu mine n-a discutat nimeni", a spus Dan Nistor pentru actualdecluj.ro, citat de GSP.

[citeste si]