Naufragiul de la Budapesta. A fost găsită o nouă victimă. Numărul persoanelor decedate a ajuns la 25

Un al 25-lea corp a fost găsit în urma naufragiului pe Dunăre, la Budapesta, în data de 29 mai al unui vas ce transporta turişti sud-coreeni, trei victime fiind în continuare date dispărute, a anunţat joi poliţia ungară, citată de France Presse. 

Corpul a fost găsit miercuri seara între localităţile Bicske şi Madocsa, la 100 de de kilometri în avalul fluviului, a precizat aceasta. 'Sirena', un vas turistic ce transporta 33 de sud-coreeni şi doi membri ai echipajului ungar, s-a scufundat în şapte secunde după ce a intrat în coliziune cu nava 'Viking Sigyn' în zona podului Margareta, în centrul capitalei ungare.

Numai şapte persoane, toţi sud-coreeni, au supravieţuit acestui naufragiu, cel mai grav pe Dunăre în ultimii ani. Ungaria a anunţat că va consolida dispozitivul său de căutare pentru a încerca să găsească toate corpurile dispărute. Poliţia a confirmat că nu mai sunt cadavre la bordul epavei, care a fost scoasă din apă miercuri. Arestat în urma acestei tragedii în cadrul anchetei pentru 'neglijenţă criminală pe o cale navigabilă publică', căpitanul ucrainean al navei 'Sigyn' a fost pus în libertate joi.

Un tribunal ungar a ordonat miercuri eliberarea sa sub control judiciar, pentru o cauţiune de 47.000 de euro, având interdicţie de a părăsi ţara. Imagini de pe camere de supraveghere arată 'Sigyn', o navă de 135 de metri, apropiindu-se în mare viteză de vasul 'Sirena' în momentul accidentului. Această tragedie a generat o emoţie profundă în Ungaria, precum şi în Coreea de Sud, ţară deja traumatizată de naufragiul feribotului Sewol, în aprilie 2014 în largul coastelor sale, soldat cu 304 morţi, majoritatea liceeni, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel