Momentul în care ar putea să se rupă coaliția PSD-PNL-UDMR. Chirieac: Problema este de competenţa miniştrilor

Sursa foto: Facebook Guvernul României
Sursa foto: Facebook Guvernul României

Bogdan Chirieac a analizat criza iscată de demisia lui Florin Roman, bătălia de la vârful PNL pentru preluarea funcției de ministru de către alt lider liberal, dar și relația dintre PSD si PNL.

"Categoric, este un punct câştigat şi de Guvern, şi de România şi de premierul Ciucă. Faptul că, fără discuţie, atunci când au apărut dezvăluirile în presă l-a înlocuit pe Florin Roman eu cred că este un fapt pozitiv. De altfel, Florin Roman nu trebuia niciodată să fie numit într-o astfel de funcţie. Problema nu este plagiatul fiindcă, de când am aflat despre plagiatul doamnei Kovesi şi ce a făcut CNATDCU atunci cu dezvăluirile lui Mugur Ciuvică, plagiatul ăsta a picat aşa în derizoriu.

Problema este cu minciunile pe care le-a spus domnul Florin Roman vizavi de studiile sale, de C.V-ul său şi de faptul evident că omul nu avea nicio treabă cu domeniul atât de complex al digitalizării. Generalul Ciucă a reuşit să treacă peste partid, peste coaliţie şi a cerut demisia domnului Roman. Eu zic că este un fapt pozitiv. Miniştrii vor avea performante derizorii, ridicole. Eu sper că generalul să fie general şi să le ceară demisia pur şi simplu", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, în emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.

"Momentul în care se poate rupe coaliția va fi în 2023"

"În 2022, nu cred că se va rupe nicio coaliție. Momentul în care se poate rupe coaliția va fi în 2023, când cu rotativa de prim-miniştri. Acolo va fi un moment în care nu ştiu ce se va întâmpla. PNL-ul se va gândi că poate reface alianţa cu USR-ul. USR-ul are o problemă cu președintele nou ales, cu domnul Dacian Cioloș care s-a umplut de ridicol când s-a dus în Parlament şi a venit cu 15% voturi, a vrut să facă guvern monocolor USR. În mod evident, omul nu are conştiinţă, informaţia minimă a vieţii politice de la Bucureşti. Eu cred că în 2022 nu se va rupe coaliţia. Problema este de competența miniştrilor, trebuie să atragi toţi banii ăştia europeni, că alţi bani nu prea sunt trebuie să dai drumul la proiecte. dacă se vor livra numai promisiuni, schiţe pe hârtie, proiecte de autostrăzi şi căi ferate, şcoli, spitale şi momentan numai studii fezabilitate, nu vom reuşi nimic", a mai spus Bogdan Chirieac.

"Soluția pe care o alege Marcel Ciolacu mă stupefiază"

Acesta a vorbit şi despre posibilitatea supraimpozitării companiilor cu cifră de afacere mare. 

"Soluția pe care o alege preşedintele Marcel Ciolacu pe mine mă stupefiază: creşterea taxelor şi impozitelor. Să fie foarte clar, ce vor dânşii - scăderea limitei de la un milion de euro cifra de afacere la 500.000 de euro şi modificarea impozitului, de la 1% pe cifra de afaceri la 16% pe profit nu va aduce, nici pe departe, mai mulţi bani la buget, ci mult mai puţini. În plus, zeci de mii de microîntreprinderi româneşti vor fi afectate cu zeci, sute de mii de locuri de muncă plus ANAF-ul, plus organele care se vor năpusti pe aceste microîntreprinderi care sunt majoritatea cu capital românesc. Nu înţeleg... PSD-ul a luat măsuri foarte bune d-a lungul timpului când a mărit limita asta, de la 500.000 la un milion pe cifra de afaceri. Va veni ANAF-ul şi va lua tot felul de deduceri - "de ce ai cheltuit benzină?", de ce ai cheltuit impulsul la telefon?" - , că microîntreprinderile vor deduce aceste cheltuieli. ANAF va spune "nu ai voie!". Acolo, era impozitul global pe cifra de afaceri şi lucrurile mergeau mult mai simplu. Acum, de ce vrea PSD să facă lucrul ăsta chiar nu înţeleg. Probabil că nu sunt interesați de viitoarele alegeri din 2024", a concluzionat analistul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel