Mobilizare mondială la Lyon împotriva SIDA, malariei şi tuberculozei

Preşedintele francez Emmanuel Macron va anunţa joi la Lyon suma pe care Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei doreşte să o strângă - obiectivul fiind de cel puţin 14 miliarde de dolari - cu scopul de a eradica aceste trei maladii infecţioase până în jurul anului 2030, informează AFP.

'Trebuie să accelerăm: vizăm pragul de 14 miliarde', a declarat şeful statului francez miercuri seară, în debutul conferinţei de refinanţare a acestei organizaţii internaţionale, care reuneşte la Lyon peste 700 de participanţi, inclusiv numeroşi reprezentanţi ai unor state africane. Pentru a se ajunge la această sumă - la precedenta conferinţă a fost obţinută suma de 12,2 miliarde de dolari -, un efort considerabil este cerut din partea ţărilor bogate.

După Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Canada, Franţa, care este al doilea contributor la acest fond global, ar urma să anunţe la rândul ei o mărire a contribuţiei sale financiare. 12 organizaţii ale societăţii civile, inclusiv Aides, Oxfam, Solidarite SIDA şi Sidaction, au cerut 'o creştere a contribuţiei franceze cu cel puţin 25%'.

O astfel de creştere, ce ar însemna cu 270 de milioane de dolari în plus faţă de contribuţia actuală de 1,08 miliarde de dolari alocată de Franţa, ar reprezenta, potrivit organizaţiilor menţionate, singura modalitate de a atinge, joi, obiectivul fixat. Franţa nu şi-a majorat contribuţia la acest fond din anul 2010. Preşedintele Macron va face publice noile angajamente financiare ale Franţei la ora 07:00 GMT, iar totalul sumelor colectate va fi comunicat spre sfârşitul dimineţii de joi.

După înfiinţarea acestui fond global în 2002, 'o muncă extraordinară a fost făcută', cu '32 de milioane de vieţi salvate', iar acest fapt reprezintă 'un efort uriaş', a subliniat preşedintele francez în faţa participanţilor. 'Însă nu avem dreptul de a nu avansa şi mai mult', întrucât riscăm să vedem cele trei mari pandemii mondiale câştigând din nou în intensitate', a adăugat Emmanuel Macron în faţa participanţilor, printre care se află şapte preşedinţi africani, diplomaţi şi oameni de ştiinţă.

În prezent, cele trei mari pandemii globale cauzează aproape 3 milioane de decese pe an, dintre care 1,6 milioane au fost provocate de tuberculoză în 2017 şi peste 435.000 de către malarie. În 2018, aproape 38 de milioane de persoane trăiau infectate cu HIV, iar numărul noilor infecţii detectate, aproximativ 1,7 milioane, 'rămâne inacceptabil', potrivit reprezentanţilor Fondului. Miliardarul american Bill Gates, principalul donator privat al Fondului, a anunţat în avans că va creşte de la 600 de milioane de dolari la 700 de milioane de dolari contribuţia fundaţiei sale pentru următorii trei ani, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel