Memorandum de Înţelegere România - China privind cooperarea în domeniul carantinei plantelor

Alina Panico / 25 sep 2019 / 14:23 Salveaza PDF Comentarii

Autorităţile române au semnat un Memorandum de Înţelegere cu Administraţia Generală a Vămilor din Republica Populară Chineză privind cooperarea în domeniul carantinei plantelor, informează, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Secretarul de stat în MADR, Daniel Botănoiu, a primit marţi o delegaţie a Administraţiei Generale a Vămilor din Republica Populară Chineză, condusă de Wang Lingjun, vice-ministru. La întâlnire au participat reprezentanţi ai conducerii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, respectiv Traian Petcu, vicepreşedinte - subsecretar de stat şi directorul general Cristian Duicu, alături de Paulina Gabor, directorul general al Autorităţii Naţionale Fitosanitare. De asemenea, au fost prezenţi directori ai direcţiilor de specialitate din MADR.

,,În cadrul întrevederii a fost semnat Memorandumul de Înţelegere cu Administraţia Generală a Vămilor din Republica Populară Chineză privind cooperarea în domeniul carantinei plantelor. Scopul principal al acestuia este stabilirea cadrului general de cooperare în domeniul carantinei fitosanitare şi a protecţiei plantelor', se precizează într-un comunicat al MADR remis AGERPRES.

În context, Daniel Botănoiu a afirmat că România este interesată de consolidarea relaţiilor în sectorul agricol cu accent pe cercetare, accelerarea schimburilor comerciale, dezvoltarea de parteneriate, investiţii sau învăţământ. Discuţiile dintre cele două părţi au vizat aspecte legate de comerţul bilateral, punându-se accent pe interesul României în asigurarea accesului şi recunoaşterii reciproce pe piaţa celeilalte părţi, subliniindu-se calitatea deosebită a produselor cu indicaţii geografice şi denumiri de origine controlată. Botănoiu a vorbit părţii chineze despre produsele româneşti recunoscute la nivel european din punct de vedere al valorii şi al standardelor ridicate. La rândul său, Wang Lingjun şi-a exprimat aprecierea faţă de calitatea produselor româneşti, subliniind totodată faptul că există deschidere pentru piaţa chineză, cu respectarea criteriilor privind calitatea şi siguranţa alimentară.

Secretarul de stat Daniel Botănoiu a oferit informaţii referitoare la sectorul agricol românesc şi performanţele foarte bune ale acestuia reflectate prin rezultatele deosebite obţinute la producţii în anul 2018, menţionează MADR. Acesta a transmis disponibilitatea imediată pentru România de a exporta grâu, porumb şi floarea soarelui către Republica Chineză. Totodată, a adresat rugămintea părţii chineze de a facilita şi urgenta procesul de evaluare şi aprobare pentru exportul de produse agricole şi alimentare (carne de ovine, bovine, pasăre, porc, peşte şi produse din peşte, produse lactate, membrane naturale şi furaje etc.) din România. Părţile au convenit să urgenteze procedura de evaluare a riscurilor în cazul produselor care fac obiectul exportului către Republica Populară Chineză.

Sursa: AGERPRES


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24