Mama Alexandrei Măceşanu, primele declaraţii de la dispariţiei fetei: Simt că e în viaţă. Sper să scape ea singură, dacă poliţia nu face NIMIC

Mama Alexandrei Măceşanu a oferit primele declaraţii de la dispariţia fetei sale, într-un videoclip înregistrat de Alexandru Cumpănaşu. 

"Dumnezeu este mare, poate cu ajutorul lui va veni copilul acasă. Noi aşteptăm să vină, şi îi rugăm pe toţi cei care o văd, care au semne că ea trăieşte, să ne anunţe. Dar să fie serioşi, fără alarme false. Eu o simt că trăieşte, ea este o fată puternică. A avut curajul să sune la 112 şi nu a ajutat-o nimeni.

Sper ca ea singură să scape dacă poliţia nu face nimic deocamdată. Mă uit la pozele ei de dinainte de a fi răpită, la un botez sau majorat, unde a fost. Era plină de viaţă, un copil foarte cuminte. Oriunde ar fi Alexandra, vreau să ştie că noi o iubim şi o aşteptăm acasă, din tot sufletul. Sper ca autorităţile măcar de data asta să îşi facă datoria şi să încerce să o găsească. Este foarte greu, pe zi ce trece e foarte greu. Trec pe lângă cameră, parcă o văd în pat, mă aştept să fie acolo, să strig la ea. Dacă o fi să fie moartă în butoiul ăla, sper ca toţi care au greşit să plătească şi ne vom lupta ca toţi cei care au greşit să plătească. Indiferent cine sunt. Nu ştiu cum voi reacţiona pe 15 septembrie, când ea trebuia să facă 16 ani. Sper să o găsim până atunci, să o aducem acasă.", a declarat mama Alexandrei Măceşanu printre lacrimi. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel