Președintele francez Emmanuel Macron cere o posibilă suplimentare a planului de relansare al Uniunii Europene.
Uniunea Europeană trebuie să discute dacă planul de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro este suficient pentru redresarea economică a blocului comunitar în urma pandemiei COVID-19 şi, de asemene,a să regândească cadrul bugetar definit de criteriile de la Maastricht, în special aplicarea regulii privind deficitul bugetar de maxim 3% din PIB, a estimat joi preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP şi Reuters.
Din cauza crizei sanitare am pus între paranteze aplicarea regulilor noastre bugetare, dar, odată cu reaplicarea acestor reguli, nu putem face ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat şi să revenim la cadrul bugetar creat la începutul anilor '90, a susţinut Macron la o conferinţă de presă dedicată prezentării priorităţilor preşedinţiei franceze a Consiliului UE din primul semestru al anului viitor.
Înainte de a-l primi vineri într-o vizită pe noul cancelar german Olaf Scholz, preşedintele francez a pledat pentru o discuţie strategică asupra regulilor bugetare europene, fiind de părere că trebuie să ieşim din vechile noastre tabuuri şi vechile noastre fetişuri.
Problema nu este de a fi pentru sau împotriva 3%. Aceasta este depăşită, a explicat preşedintele francez cu privire la regula din criteriile de la Maastricht care impune statelor zonei euro să-şi menţină deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB.
Problema este cum articulăm seriozitatea bugetară şi convergenţa între europeni cu o ambiţie care este indispensabilă pentru noi toţi, a continuat el, dând de înţeles că doreşte prin această revizuire stimularea investiţiilor, sens în care a menţionat că regulile bugetare europene ar trebui, de exemplu, să stimuleze investiţiile în sectorul digital.
UE are nevoie de un răspuns economic cu o prioritate, aceea de a face Europa un mare continent al producţiei, inovaţiei şi creării de locuri de muncă, a sintetizat Macron, adăugând că aceste chestiuni vor fi discutate la un summit european special pe care preşedinţia franceză a Consiliului UE îl va găzdui pe 10-11 martie.
Cât despre planul european de relansare post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro, preşedintele francez a susţinut că s-ar putea ca UE să aibă nevoie şi de alte pachete de acest fel pentru a-şi reveni în urma pandemiei, iar acest subiect, în opinia sa, nu ar trebui să fie unul tabu.
Totuşi, la acest capitol Franţa s-ar putea lovi de opoziţia ţărilor nordice, precum Germania şi Olanda, care nu s-au arătat favorabile unor mecanisme permanente de constituire de datorie comună, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu