M-a frapat mesajul unei tinere din ”secta nu există Covid-19”

Sunt unii români care nu cred în coronavirus. Și, cu părere de rău, unii dintre ei sunt semidocți. Asta așa... ca să fiu elegantă.

M-a surprins comentariul unei fete tinere, de vreo 30 ani, care scrie pe Facebook că a fumat nu știu câtă vreme și a rămas cu o tuse de vreo X ani de când nu mai bagă țigări. Spune că uneori rămâne fără aer. Încheie într-o frază: ”asta înseamnă că am avut covid din totdeauna”. Secta care nu crede în Covid-19 mai e și agramată.

De parcă covidul e despre a crede sau a nu crede... Omul nu se lasă până nu ajunge la terapie intensivă pentru a se convinge că există coronavirusul. Nu se lasă până nu-i moare mama sau bunica. Dar lăsând credințele fiecăruia la o parte, altceva m-a surprins. Mesajul tinerei atotștiutoare este din categoria deștepților care au făcut Medicina pe Facebook.

Eu n-am făcut Medicina nici pe Facebook, nici în altă parte. Dar m-a frapat un lucru la mesajul fetei: spune că nu mai fumează de X ani, dar că a rămas cu o tuse puternică și uneori nu mai poate respira. Așadar se află într-o categorie vulnerabilă, doar că nu conștientizează asta.

Și vă mai mirați că auziți că mor și tineri, fără comorbidități, care vai... n-au avut nimic... Să ai probleme respiratorii și să nu crezi că există Covid-19... spune multe. Să crezi că ești invincibil, deși tu deja ”uneori” rămâi fără aer... arată că nu prea ești sănătos. Mi se pare că, în acest caz, problemele de sănătate sunt ceva mai sus de plămâni.

Oamenii care n-au trecut prea mult pe la școală nu cred până nu văd. Nu știu cum de cred în Dumnezeu mulți dintre ei. 

Noul coronavirus, nume după care îl cunoaștem mai toți, afectează întreg tractul respirator - nas, gât, automat apar și iritații. Odată contaminat tractul respirator, apar manifestări inițiale de rinoree, adică secrețiile nazale, iritații la nivelul faringelui, ale amigdalelor palatine, ulterior fiind afectat tot tractul respirator, adică până la plămâni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel