Litoralul pentru toți. Cât costă o noapte de cazare la mare

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

A început programul „Litoralul pentru toți”, iar hotelierii români încearcă să-i atragă pe turiști cu prețuri mici.

În sud, un sejur de cinci nopți pornește de la 99 de lei pentru o persoană. Deocamdată, sunt puține unități de cazare deschise, dar până în iunie aproape toate vor fi pregătite să primească turiști, transmite PRO TV. În sudul litoralului sunt deja deschise peste zece unități de cazare. Acolo puteți găsi cele mai mici prețuri.

Dacă vă îndreptați spre nordul litoralului veți observa că prețurile cresc cu 15-20%, dar ofertele rămân a fi de extrasezon.

″În stațiunea Mamaia, de exemplu, avem un tarif de 500 lei pentru cinci nopți de cazare la un hotel de trei stele cu mic dejun inclus pentru 2 persoane.”, a declarat Ștefan Necula, director agenție de turism.

Tarifele sunt cel puțin la jumătate față de cele din vârf de sezon. Deocamdată, potrivit normelor, hotelierii pot să să închirieze doar 70% din camere. De astăzi, au fost deschise și localurile din stațiuni, în interior, la 30-50% din capacitate.Totuși, Florin Cîțu a anunțat astăzi că restaurantele și hotelurile ar putea fi deschise la capacitate de 100% pentru cei care sunt vaccinați anti-COVID.

VEZI ȘI: Restaurante deschise doar pentru vaccinați. Cîțu, precizări

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy