L'Oréal va lansa o linie de cosmetice în colaborare cu firma lui Karl Lagerfeld

Firma de cosmetice L'Oréal a anunţat marţi lansarea unei colecţii exclusive de machiaj în colaborare cu Karl Lagerfeld, care a fost pregătită de celebrul creator de modă înainte de moartea sa în februarie şi care va ajunge pe piaţă în septembrie, relatează EFE.

Colecţia va prezenta emblematicul stil rock-chic al lui Karl Lagerfeld, combinat cu "un simţ al eleganţei pariziene clasice şi totodată naturale", notează L'Oréal.

Colecţia va fi lansată în magazine în luna septembrie, însoţită de o amplă campanie de promovare, inspirată din frazele legendare ale designerului.

Preşedinta mărcii L'Oréal, Delphine Viguier, a subliniat că această colaborare este "deosebit de simbolică" pentru firmă.

Karl Lagerfeld, decedat în februarie la 85 de ani în urma unui cancer, a fost una dintre figurile cele mai emblematice ale industriei modei din secolul XX şi din ultimele două decenii.

El a cunoscut faima mondială după ce a preluat conducerea casei de modă Chanel în 1983, deşi a creat colecţii şi pentru casa italiană Fendi şi pentru propria marcă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel