Klaus Iohannis, mișcare de ultimă oră. Solicitare către Parlament

Președintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea unei legi.

Este vorba despre Legea privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional care prevede înfiinţarea unui comitet naţional în domeniu.

Potrivit cererii de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, unele dintre dispoziţiile Legii privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional sunt lipsite de previzibilitate şi de claritate. Prin acest act normativ se înfiinţează Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, ca structură de cooperare interinstituţională, fără personalitate juridică, între Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Guvern, al cărui obiectiv fundamental este acela de a contribui la salvgardarea stabilităţii financiare, prin consolidarea capacităţii sistemului financiar de a rezista şocurilor şi prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice. Legea stipulează că pentru implementarea la nivel naţional a măsurilor necesare în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor sistemice, Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială emite recomandări adresate Guvernului, în vederea iniţierii unor proiecte legislative, precum şi recomandări şi avertizări adresate BNR şi ASF.

Şeful statului precizează că atât în sistemul normativ român, cât şi în cel european recomandarea este un act care nu generează obligativitatea conformării faţă de aceasta. El subliniază că recomandările UE sunt acte fără caracter obligatoriu şi, prin urmare, acestea nu urmează regimul juridic prevăzut de Constituţie, iar pe cale de consecinţă implementarea acestora în dreptul intern trebuie să ţină seama de reglementările interne, fără a li se acorda prioritate faţă de dreptul naţional.

[citeste si]    

În cererea de reexaminare se arată că, prin excepţie de la această concepţie, art. 4 alin. (2) din lege prevede însă obligativitatea pentru destinatarii recomandărilor şi avertizărilor emise de Comitet de a adopta măsurile corespunzătoare, inclusiv emiterea de reglementări, în vederea respectării recomandărilor sau de a întreprinde acţiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizaţi. Totodată, potrivit aceluiaşi text, destinatarii trebuie să informeze Comitetul cu privire la măsurile adoptate sau să furnizeze o justificare corespunzătoare în cazul în care nu au adoptat astfel de măsuri.

"În condiţiile în care noţiunea de 'justificare corespunzătoare' nu este definită prin lege, din modul în care este redactată norma nu se înţelege clar pe baza căror criterii stabileşte Comitetul dacă explicaţiile înaintate de destinatari sunt sau nu justificate", se precizează în document.

Preşedintele Iohannis precizează că sintagma "trebuie (...), inclusiv emiterea de reglementări" poate duce şi la concluzia că aceste dispoziţii aduc atingere atribuţiei de exercitare liberă a iniţiativei legislative de către Guvern.

"Deşi prevederile art. 4 alin. (2) din lege reiau dispoziţiile uneia dintre Recomandările europene implementate, semnalăm că în sistemul constituţional român Guvernul răspunde politic în solidar numai în faţa Parlamentului, nefiind obligat să răspundă în faţa niciunei alte autorităţi sau entităţi publice sau private. Din aceste motive, apreciem că norma nu este suficient de clar formulată, fiind lipsită de previzibilitate. În consecinţă, considerăm că se impune o reanalizare a întregului art. 4, astfel încât să fie asigurată atât efectivitatea deciziilor Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, în condiţiile normelor europene aplicabile, cât şi respectarea rolului Guvernului, consacrat la nivel constituţional în art. 102 din Constituţie, de realizare a politicii interne şi externe a ţării şi de conducere generală a administraţiei publice", se arată în cererea de reexaminare.

Referitor la recomandările şi avertizările Comitetului, se consideră că se impune o reanalizare a acestora şi sub aspectul publicităţii lor, precizându-se că art. 10 alin. (2) din legea transmisă la promulgare prevede că recomandările şi avertizările emise nu se publică în cazul în care publicarea acestora poate avea repercusiuni la adresa stabilităţii financiare. Şeful statului consideră că în situaţia în care noţiunea de stabilitate financiară nu este definită în cuprinsul legii, această prevedere ar trebui revăzută sub cel puţin două aspecte, respectiv necesitatea înscrierii în text a unor criterii ori condiţii obiective care să justifice lipsa publicării unor asemenea acte şi a comunicării recomandărilor şi avertizărilor (indiferent de caracterul acestora) şi unor subiecte de drept care, prin natura competenţelor lor, pot fi puse în situaţia de a lua decizii fără o completă informare. De asemenea, în cerere se precizează că se impune şi o reanalizare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din lege sub aspectul instituirii unui termen concret în care recomandările sau avertizările Comitetului se publică, deoarece simpla reluare a normei din Recomandarea europeană implementată (care prevede că publicarea se face în timp util) generează lipsă de previzibilitate în ordinea juridică internă. Potrivit art. 5 alin. (1) din legea transmisă la promulgare, Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială este format din Consiliul general, Comisia tehnică privind riscul sistemic, Comisia tehnică privind gestiunea crizelor financiare şi Secretariatul.

"Dacă în ceea ce priveşte Consiliul general şi respectiv Secretariatul, art. 5 - 8 prevăd atât componenţa, cât şi atribuţiile acestora, în ceea ce priveşte cele două comisii tehnice, legea le stabileşte numai atribuţiile, fără a cuprinde vreo referire cu privire la componenţă. Din această perspectivă, considerăm că se impune completarea legii în acest sens, întrucât un asemenea aspect nu poate fi acoperit prin regulamentul intern al Comitetului. În ceea ce priveşte componenţa Consiliului general, art. 8 alin. (4) instituie posibilitatea înlocuirii membrilor lui cu persoane împuternicite de aceştia, în condiţiile în care înlocuirea este justificată de motive obiective", spune Iohannis.

El apreciază că această prevedere este de natură să genereze incertitudine juridică în aplicarea normei, fiind necesar să se precizeze care sunt condiţiile concrete ce pot duce la înlocuirea unui membru titular, precum şi criteriile ce trebuie îndeplinite de persoana delegată. De asemenea, în ceea ce priveşte componenţa Consiliului general, se semnalează şi faptul că soluţia pentru care a optat legiuitorul oferă ex-ante majoritatea necesară adoptării deciziilor uneia dintre autorităţile participante în cadrul Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, situaţie în care rolul decizional al celorlalte autorităţi în cadrul acestui Comitet poate fi pus sub semnul întrebării. Şeful statului arată şi că art. 11 alin. (2) din legea transmisă la promulgare exonerează de răspundere civilă şi penală persoanele care au deţinut sau deţin calitatea de membru al Consiliului general, al unei comisii tehnice sau care lucrează sau au lucrat în cadrul secretariatului Comitetului pentru îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor legate de activitatea Comitetului, dacă aceştia au acţionat cu bună credinţă.

"Prin modul de reglementare al art. 11 alin. (2) se instituie un nou tip de imunitate pentru o categorie de demnitari şi funcţionari publici, imunitate ce excede cadrului constituţional, ceea ce impune o clarificare legislativă în sensul punerii de acord a recomandărilor europene în materie implementate cu reglementările interne", conchide şeful statului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel