Klaus Iohannis, prima poziție cu privire la criza guvernamentală. Când va vorbi preşedintele

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că miercuri va avea prima poziție oficială după ce ALDE a decis să iasă de la guvernare. Totodată, șeful statului a afimat că miercuri va vorbi și despre remanierea guvernamentală.

„Dați-mi o bună politică internă ca să pot face o bună politică externă, zicea Nicolae Titulescu. Nu putem să facem abstracție de politica internă a României. Despre actuala criză guvernamentală, despre remaniere, despre calea de ieșire din criză voi face o declarație publică mâine, dar dumneavoastră vă veți întoarce la post și o să fiți întrebați ce se întâmplă în România? Cum se va soluționa criza? Cum vor decurge alegerile? Iar dumneavoastră să raspundeți așa: -România are o democrație solidă, România are o democrație consolidată prin referendumul de pe 26 mai anul curent și care a adus un răspuns clar al românilor-”, le-a transmis Klaus Iohannis ambasadorilor români.

Klaus Iohannis a susținut că va garanta ca soluțiile pentru criza guvernamentală să fie constituționale

„ Pentru democrație, pentru o cale pro-europeană, pentru o abordare solidă transatlantică, pentru un stat de drept și o justiție dreaptă, consolidarea și continuarea luptei împotriva corupției, dumneavoastră să răspundeți așa: -România va rămâne o democrație și un partener credibil și stabil în orice condiții-. O să va întrebe partenerii, prietenii noștri ce se va întâmplă, cum se va întâmplă, iar dumneavoastră să răspundeți așa: -Orice se va întâmplă în România se va întâmplă în limitele Constituției. România este o democrație consolidată în care Constituția este respectată și indiferent de soluția găsită România va rămâne un partener serios, predictibil, angajat în demersurile comune care sunt în curs-. Vă spun vouă că soluții există și eu voi garanta că aceste soluții să fie constituționale. Am încredere în implicarea dumneavoastră profesionistă esențială în acest scop și vă doresc mult succes în continuare”, a adăugat Iohannis.

Declarațiile președintelui vin în contextul în care ALDE a decis luni ieșirea de la guvernare și o alianță cu Pro România. Călin Popescu Tăriceanu a mai anunțat retragerea din Guvern a miniștrilor ALDE, însă Ramona Mănescu a decis să rămână la conducerea MAE.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, deja, care sunt înlocuitorii miniștrilor ALDE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel