Jean Castex, premierul Franței: Membrii personalului sanitar care nu s-au vaccinat vor fi sancționați

Premierul francez, Jean Castex, testat pozitiv la Covid-19
Premierul francez, Jean Castex, testat pozitiv la Covid-19

Franţa îi va sancţiona pe membrii personalului sanitar care nu s-au vaccinat împotriva coronavirus.

Premierul francez, Jean Castex, a declarat joi că membrii personalului sanitar care nu se vor vaccina anti-COVID-19 până la data fixată de 15 septembrie vor fi sancţionaţi şi a justificat această măsură prin creşterea numărului de contagieri în unităţile pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, relatează EFE.

'Nu vom da înapoi', a spus Castex într-un interviu acordat postului RTL în care a făcut referire la cazul unei unităţi de îngrijire în care vârstnicii au fost infectaţi de membrii personalului.

'Nimeni nu poate înţelege acest lucru', a adăugat el. Premierul a precizat că data de 15 septembrie pentru aplicarea obligativităţii vaccinării pentru personalul sanitar - şi pentru alte categorii profesionale aflate în contact cu persoanele vulnerabile - a accelerat campania de imunizare. 'Am ajuns la peste 83% în rândul sanitarilor vaccinaţi. Tactica noastră a dat roade', a explicat premiul francez.

A treia doză pentru vârstnici

Jean Castex a precizat, de asemenea, că a treia doză de vaccin a fost aprobată pentru cei de peste 65 de ani şi pentru cei cu risc ridicat în caz de COVID-19 şi care va începe să fie administrată din 12-13 septembrie. Restul grupurilor vizate de această doză suplimentară se vor putea programa pentru vaccinare 'de la începutul lunii septembrie', a subliniat el. Pentru a primi noua doză este necesar să fi trecut şase luni de la rapel.

Premierul Castex a exclus, cel puţin deocamdată, impunerea certificatului sanitar în companii. În Franţa, certificatul sanitar - ce dovedeşte vaccinarea cu schema completă, trecerea prin boală sau un test negativ la COVID-19 în termen de maximum 72 de ore - a devenit obligatoriu pentru numeroase activităţi sociale, precum accesul în baruri sau restaurante, scrie Agerpres.

Ministrul Muncii din Franța susține că salariații ar putea fi concediați dacă nu prezintă un permis sanitar

Potrivit ministrului Muncii din Franța, Elisabeth Borne, „angajații nu trebuie lăsați să creadă că nu pot avea loc concedieri” dacă refuză obligația de a prezenta un permis de sănătate valabil în cadrul profesiei lor. Cu toate acestea, în practică, în procedură nu este încadrată și concedierea. Aceasta a fost înlocuită cu o suspendare a salariilor. Totuși, Elisabeth Borne indică faptul că procedura poate reveni la Parlament, dacă este necesar.

"Trebuie să fim clari, asta nu înseamnă că nu vor exista concedieri, ci că procedura este mai puțin încadrată și se poate interveni mai devreme”. a adăugat aceasta. Potrivit ministrului, obiectivul este „în primul rând de a convinge şi de a facilita vaccinarea”.

În plus, o altă prevedere adoptată în lege va permite angajatorilor să încalce contractele de muncă pe durată determinată (CDD), în cazul în care angajatul nu prezintă permis de vaccinare (citește continuarea AICI).

CITEȘTE ȘI   -  Sănătatea mintală s-a deteriorat în Franța lui Macron. 59% din oameni suferă de tulburări de somn (sondaj)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel