În anul 1940, cu patru ani înainte de moartea sa, scriitorul Liviu Rebreanu publică în Revista Fundațiilor Regale, sub titlul Mărturisiri, povestea nașterii și scrierii celui mai important roman al său și poate al literaturii române, "Ion". O capodoperă literară, la care a lucrat nu mai puțin de șapte ani, pornită de la o întâmplare petrecută în satul unde locuiau părinții săi. “Ion își trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul jilav, lipicios. Ieșisem cu o pușcă la porumbei sălbateci. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un țăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea. Deodată s-a aplecat și a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică. Scena m-a uimit și mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă observație. Nici măcar nu am fost curios să aflu pentru ce a sărutat omul glia”, povestește scriitorul.
Potrivit spuselor lui Rebreanu, scena s-a petrecut în satul Prislop, aproape de Năsăud, unde tatăl scriitorului era învățător. Se întâmpla într-un moment în care tocmai părăsise cariera militară pentru a se dedica scrisului, spre dezamăgirea părinților care țineau să-l vadă ori cadru militar ori preot.
Autorul spune că după întâmplarea cu țăranul care sărutase pământul a apărut în sat un alt eveniment care l-a marcat. Un țăran văduv, dar bogat, și-a bătut fiica într-un mod barbar, aceasta fiind scăpată din mâinile tatălui de vecini. Pe fată o chema Rodovica și păcatul ei era că a rămas însărcinată cu cel mai sărac om din sat. Pățania acestei fete a fost transformată într-o nuvelă pe care Liviu Rebreanu a intitulat-o “Rușinea”, dar care a rămas nepublicată.
Frânturi de realitate
Acesta își amintește că tot în zilele petrecute în sat a stat mai mult de vorbă cu un tânăr țăran, Ion Pop al Glanetașului, flăcău muncitor dar foarte sărac.“Din toate vorbele lui se simțea o dragoste pentru pământ aproape bolnăvicioasă. Pronunța de altfel cuvântul pământ cu atâta sete, cu atâta lăcomie și pasiune, parcă ar fi fost vorba de o ființă vie și adorată. Ascultându-i jelania, mi-am adus aminte de omul care a sărutat deunăzi pământul, afară, pe hotar, pe ascuns. Și mi-am zis că flăcăul acesta, Ion al Glanetașului, dacă ar ajunge să dobândească o bucată de pământ, ar fi în stare să-l îmbrățișeze și e, ca și cel pe care l-am surprins eu, poate chiar cu mai mare ardoare”, își continuă mărturisirea Liviu Rebreanu.
Făcând legătura între cele trei momente trăite, scriitorul și-a conturat astfel viitorul roman în care Ion al Glanetașului, cel însetat de pământ, trebuia să-i sucească mințile Rodovicăi pentru a o lua de nevastă împreună cu pământul ei, pe care să-l sărute drept simbol al posesiunii, notează Adevărul. Tot în "Mărturisiri", scriitorul spune că iniţial a vrut să denumească romanul "Zestrea". Autorul mai precizează că o întâmplare din familia sa, unde o soră a fost la un pas să se mărite cu un preot din zona Sătmarului, s-a potrivit de minune în completarea materialului documentar pe care îl adunase pentru scrierea sa. Sora logodită i-a înapoiat verigheta celui care o ceruse de soţie, iar ea s-a căsătorit mai târziu cu un profesor de liceu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
