Întrebarea anului, pusă lui Iohannis. De ce nu modelul suedez?

Val Vâlcu / 25 dec 2018 / 17:20
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis


În urmă cu aproape 30 de ani, Ion Iliescu propunea modelul suedez, pentru tranziția de la comunism la capitalism. O economie mixtă, cu un sector public important și multe ajutoare sociale. 

Acum trei ani, Traian Băsescu invoca la rândul său modelul nordic, "în care există oameni foarte potenți financiar, dar există și o distribuție bazată pe muncă, nu pe ajutoare sociale". O fi fost tot Suedia, obligată între timp să renunțe în mare măsură la ajutoarele statului providență? Sau se gândea la oamenii potenți financiar din Norvegia, cei cu care a pus bazele afacerii Petroklav, soldată cu radierea primelor nave din registrul matricol al Căpităniei Zonale Constanța?


Cert este că președintele în funcție, aproape de finalul primului mandat, nu s-a limitat la aspectele economice sau sociale, dar nici nu a avansat explicit un model. Klaus Iohannis a trecut direct la arhitectura statului, sugerând că preferă o republică prezidențială actualei republici "semi-parlamentare". Cum s-ar spune, un model franțuzesc sau american.

 

Deși este de stringentă actualitate, din cauza războiului între centrii de putere care șubrezește statul, sunt puține șanse ca problema să fie rezolvată prea curând. Experiența ne-a demonstrat că liderii politici caută mai degrabă să ajungă la Cotroceni, decât să elimine focarul de conflict cu Palatul Victoria. Iar dacă dețin controlul ambelor Palate, de ce s-ar deranja să o facă? Funcția prezidențială e mai confortabilă și implică mai puțină responsabilitate: tăierile de salarii sau impozitele crescute sunt vina premierului.


Cel puțin, Klaus Iohannis a fost sincer. A rămas fidel discursului care l-a adus la putere. Ca să poată apăra statul de drept și Justiția, ar trebui să fie mai puternic președintele, garantul acestora. Cam acesta era tonul, iar tinerii "rezistenți" care îi adresaseră întrebarea păreau a fi pe aceeași lungime de undă. Ultima soluție nu mai era încă o revoluție, ci o persoană: persoana președintelui.


Ca să fim corecți cu Iohannis, răspunsul său a fost mult mai nuanțat, principala soluție propusă fiind doar resincronizarea alegerilor prezidențiale și parlamentare. Oricum, pentru asta este nevoie de consens-schimbarea trebuie să înceapă în Parlament. Și de cel puțin un referendum.
Iar acest efort ar avea sens în măsura în care schimbăm arhitectura statului, nu doar calendarul electoral. Așa că ne întoarcem la model: cel american nu are nicio legătură cu România, iar cel francez are destule probleme la el acasă. Unde mai pui lipsa exercițiului democratic, din România, care aduce, de exemplu, riscul înlocuirii partidului-stat cu omul-stat.


În schimb, dacă ne uităm la modelul nordic, avem ce învăța. Norvegia, Suedia, Danemarca sau Țările de Jos sunt monarhii constituționale. Statul este reprezentat de monarh și este condus de un premier ales de Parlament. Războaiele civile s-au încheiat demult, iar sistemul lor politic este mai stabil decât în majoritatea celorlalte țări. Dictaturi nu au avut. Iar economia, uite că le merge.
Ion Iliescu ar fi putut reuși cu modelul său suedez, cu condiția să îl aplice in integrum, de la forma de guvernământ la politicile sociale.