Germania. Imigrant ameninţă că îşi aruncă copilul pe geam

Un bărbat înarmat cu un cuţit a ameninţat că îşi aruncă copilul de la etajul trei al unui centru de refugiaţi din Germania pentru a bloca deportarea familiei sale, a anunţat poliţia, relatează miercuri dpa.

O unitate specială de poliţie a intervenit, în acest incident care a avut loc miercuri dimineaţa în oraşul Krefeld, landul Renania de Nord-Westfalia (vestul Germaniei). Situaţia a devenit tensionată atunci când angajaţi ai biroului local de imigraţie şi poliţia au încercat să pună în aplicare decizia de deportare a familiei.

Poliţia nu a dezvăluit cetăţenia bărbatului, care are mai mulţi copii. După ce aproximativ un milion de solicitanţi de azil au ajuns în Germania în 2015, guvernul cancelarului german Angela Merkel a insistat asupra modalităţilor de intensificare a procesului de repatriere a persoanelor ale căror cereri de azil au fost respinse. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel