Gafa de proporții a unui ministru din Noua Zeelandă a stârnit glume printre internauți. Ce a spus într-o conferință de presă / VIDEO

Gafa de proporții a unui ministru din Noua Zeelandă a stârnit glume printre internauți. Ce a spus într-o conferință de presă  /  Sursă foto: Captură YouTube
Gafa de proporții a unui ministru din Noua Zeelandă a stârnit glume printre internauți. Ce a spus într-o conferință de presă / Sursă foto: Captură YouTube

Ministrul care gestionează lupta cu pandemia în Noua Zeelandă a făcut o gafă în timp ce le spunea oamenilor să păstreze distanțarea fizică.

Ministrul care gestionează lupta cu pandemia în Noua Zeelandă a fost protagonistul unei gafe de proporții. Acesta a vrut să le transmită oamenilor să păstreze în continuare distanța socială în zone aglomerate, însă ceea ce a pus a fost cu totul altceva.

„Este o provocare pentru oamenii din zonele cu densitate mare să iasă afară și să-și desfacă picioarele atunci când sunt înconjurați de alți oameni”, a afirmat acesta în fața jurnaliștilor, iar în online au explodat glumele pe seama declarației acestuia.

După cele spuse de ministru, directorul general al sănătății, dr. Ashley Bloomfield, de obicei destul de sobru, a ridicat din sprâncene și a zâmbit, potrivit TheGuardian

Noua Zeelandă descrie varianta Delta ca „un virus cu totul nou”

Noua Zeelandă a înregistrat 41 de cazuri noi de COVID-19, ducând numărul total de infecții la 148, potrivit directorului general al sănătății, Ashley Bloomfield. Acesta a spus că limitarea răspândirii variantei Delta se impune „ca și cum ar fi un virus complet nou ”. Dintre noile cazuri, 38 se află în Auckland și trei în capitala Wellington, a precizat aceasta, marți, într-o conferință de presă. Printre cei infectați se află și un bebeluș.

Potrivit rapoartelor, secvențierea genomului efectuată în primul caz raportat în Auckland a fost legată de un călător, care se întorsese din Sydney, Australia.

Luni, premierul Jacinda Ardern a ordonat prelungirea carantinării țării până vineri, când va fi revizuită în funcție de apariția de noi cazuri. Cu toate acestea, Ardern a spus că cererile de ședere la domiciliu din Auckland vor rămâne în vigoare cel puțin până pe 31 august.

Aproape 20% din neozeelandezi sunt complet vaccinați

„Suntem încă în pragul acestui focar”, a spus Ardern luni.

„Nu credem încă că am atins apogeul acestui focar sau neapărat marginile acestuia”, a spus ea într-o conferință de presă.

Programul de vaccinare din Noua Zeelandă a fost mai lent decât multe alte țări dezvoltate, în ciuda unei accelerări recente. Aproximativ 32% dintre oameni au avut cel puțin o doză de vaccin, în timp ce 18% sunt complet vaccinați, scrie AlJazeera (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel