Fotbal feminin: Argentina are în lotul pentru CM 2019 doar nouă jucătoare profesioniste

Selecţionerul Carlos Borello a anunţat lotul naţionalei feminine de fotbal a Argentinei pentru Cupa Mondială din Franţa (7 iunie - 7 iulie), din care fac parte doar nouă jucătoare profesioniste, restul provenind din ligile de amatori, relatează Reuters.

Argentina nu dispune de o ligă profesionistă, dar o serie de jucătoare, precum Sole Jaimes, Mariela Coronel, Florencia Bonsegundo şi Estefani Banini joacă în ligile europene. Jaimes a câştigat cu Lyon, săptămâna trecută, trofeul Ligii Campionilor. În Franţa, Argentina va participa la al treilea ei turneu final mondial şi va evolua în grupa D, alături de Anglia, Japonia şi Scoţia, misiunea de a ieşi din grupă fiind dificilă. Naţionala sud-americană ocupă locul 37 în ierarhia FIFA.

Aproape jumătate din jucătoarele din lotul argentinian au mai puţin de 20 jocuri interţări, dar Bonsegundo speră că naţionala sa va obţine prima victorie la Cupa Mondială: Vrem să reuşim asta şi credem că putem. Ar fi ceva istoric. Sunt în echipa naţională de peste zece ani şi asta este o răsplată pentru eforturile mele. Lotul Argentinei pentru CM 2019: Portari: Vanina Correa, Gabriela Garton, Solana Pereyra; Fundaşi: Virginia Gomez, Adriana Sachs, Gabriela Chavez, Agustina Barroso, Natalie Juncos, Aldana Cometti, Eliana Stabile; Mijlocaşi: Miriam Mayorga, Lorena Benitez, Dalila Ippolito, Vanesa Santana, Mariela Coronel, Ruth Bravo, Estefania Banini, Florencia Bonsegundo; Atacanţi: Mariana Larroquette, Belen Potassa, Milagros Menendez, Yael Oviedo, Sole Jaimes. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel