Florin Roman: Vom face toate demersurile pentru demiterea Ancăi Dragu din fruntea Senatului. A reluat abuziv ședința

Florin Roman: Vom face toate demersurile pentru demiterea Ancăi Dragu din fruntea Senatului. A reluat abuziv ședința / Sursă foto: Facebook Florin Roman
Florin Roman: Vom face toate demersurile pentru demiterea Ancăi Dragu din fruntea Senatului. A reluat abuziv ședința / Sursă foto: Facebook Florin Roman

Florin Roman spune că vor fi întreprinse toate măsurile pentru demiterea Ancăi Dragu.

Într-o postare pe Facebook, Florin Roman a vorbit despre evenimentele din Parlamentul României de ieri, atunci când acesta a fost îndepărtat de la prezidiul Legislativului, iar conducerea ședinței a fost preluată de Anca Dragu: 

„Huliganismul nu are ce cauta in parlament, iar forța pumnului nu poate trece de forța votului, esența democrației!

Am condus ieri ședința comuna in baza regulamentului comun, îndeplinind atribuții de Președinte al Camerei Deputaților, in baza deciziei publicată in Monitorul Oficial. In deplina legalitate! Ședințele comune se conduc prin rotație. Chiar dacă ambii președinți ar fi in sala. Așa spune Regulamentul, iar regulamentul e lege! Ultimele doua au fost conduse de doamna Dragu. Acum trebuiau conduse de CD iar in lipsa președintelui, am exercitat perfect legal, mandatul constituțional. Așa cum Alina Gorghiu a condus Senatul in locul Ancăi Dragu și a luat decizii.“, precizează deputatul PNL.

CITEȘTE ȘI    -    Florin Roman, luat cu forța de pe scaun, la citirea moțiunii. SRS: Un moment istoric: A fost creat USL 2

Măsuri pentru demiterea Ancăi Dragu

„In pofida atacului huliganic al agresorilor de la AUR, care au folosit argumentul huliganic, brat la brat cu USR, am desfășurat o ședința regulamentara: a fost supus votului și a fot adoptata Ordinea de zi aprobata de BPR, am supus la vot și a fost aprobat programul de lucru, am solicitat autorilor moțiunii sa citească textul de 3 ori și au refuzat, iar in final am declarat ședința închisă!Toate aceste lucruri se regăsesc pe Stenograma ședintei. Este motivul pentru care am stat la microfon pana la finalizarea procedurii. Ca totul sa fie înregistrat oficial!

Doamna Dragu a reluat abuziv ședința. O ședința, care ATENȚIE, a fost închisă, nu suspendată! A comis un abuz in serviciu. Nu putea face acest lucru decât in urma unui nou BPR. Este nu doar un mare abuz in serviciu, ci și unul constituțional. Vom face toate demersurile necesare pentru demiterea Ancăi Dragu din fruntea Senatului!

Vom răspunde solicitării CCR care a solicitat punctul de vedere al Parlamentului și sunt convins 100% ca acest demers va fi declarat neconstituțional!

Din acel moment, toți cei care au încercat dărâmarea ordinii constituționale prin forța, huliganism și abuz vor avea o mare, mare problema cu legea!“, a scris Florin Roman pe Facebook.

CITEȘTE ȘI   -  Avocatul Toni Neacşu: Florin Roman, singurul care avea dreptul să conducă şedinţa

"M-au blocat prin forță, agresiune fizică să îmi exercit mandatul constituțional!"

"Voi depune plângere penală pentru huliganism și distrugere de documente oficiale, împotriva celor din coaliția toxică USR-AUR, care în timpul şedinţei plenului reunit m-au blocat prin forță, huliganism, injurii și agresiune fizică să îmi exercit mandatul constituțional! Conform regulamentului, ședințele plenului reunit sunt conduse alternativ, de președinții Camerei Deputaţilor sau al Senatului, iar de azi de la ora 16,00, conform deciziei publicate în Monitorul Oficial, mi-au fost încredințare atribuțiile președintelui Camerei Deputaţilor!

Ultimele două şedinţe de plen reunit au fost conduse de președinta (încă) a Senatului, Anca Dragu. Era evident rândul CD, motiv pentru care mi-a și fost înmânat desfășurătorul de ședință! Solicit demisia preşedintei Senatului pentru că a încurajat actele de huliganism! Și pentru că a comis un nou abuz constituțional! Noua alianță toxică USR - AUR a demonstrat, azi, imaginea unei Românii care ar putea fi condusă de politicieni iresponsabili!", anunța, ieri, Florin Roman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel