EXCLUSIV  FĂCĂTURĂ cu vânzarea rinichilor. Dr Radu Zamfir, despre un mare PERICOL în România

Scutaru Cristina / 29 oct 2019 / 23:47 Salveaza PDF Comentarii
Zamfir
Zamfir

Au apărut zvonuri, pe un anumit site, că există români care, ajunși în pragul disperării din cauza sărăciei, își vând un rinichi pe Internet.

Este o făcătură. Nu există nimeni în România care să fi făcut astfel de tranzacții. În schimb, circulă tot felul de legende. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat am fi aflat pentru că persoana în cauză ar fi ajuns la închisoare. Se dorește acreditarea ideii că se vând organe. Acest lucru dăunează oamenilor care nu mai benefiază de transplant. Rata de donare scade în funcție de climatul public atunci când apar scandaluri și zvonuri false.

Directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant (ANT), dr Radu Zamfir, a vorbit la DC MEDICAL despre acest subiect.

”Oamenii care lansează zvonuri trebuie să realizeze că pot avea pe conștiință pacienții care nu mai primesc un organ fiind pe lista de așteptare, în contextul în care scade rata de donare”, a spus directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant (ANT), dr Radu Zamfir, la DC MEDICAL. În plus, rata de donare în România este mai mică față de alte țări din Europa.

În România NU s-a făcut trafic de organe

 

 

"Nu există raportări ale organizațiilor internaționale cum că la noi, în România, s-ar fi făcut vreodată trafic de organe. Să faci asemenea afirmații are impact asupra activității de donare și implicit asupra șansei la viață care li se acordă pacienților de pe lista de așteptare. Este incorect față de ei!", a mai spus specialistul. 

 

La nivelul legendelor urbane, circulă povestea că într-o țară bogată din Uniunea Europeană, dacă te uiți cine sunt donatorii vii, afli că sunt cetățeni din foste colonii ale acelei țări, oameni extrem de săraci, care brusc sunt loviți de grija pentru semenii lor și donează organe. Dar acolo nu se face tevatură și nimeni nu își exprimă îngrijorări în spațiul public.

 

 

 

Interviul medicului Radu Zamfir îl găsiți pe DC MEDICAL.

 

 

Așadar se încearcă umflarea cu pompa a unei lebede negre înainte de alegerile prezidențiale 2019, se încearcă mobilizarea emoțională, așa cum a fost și aruncarea în spațiul public a unor înregistrări de la Colectiv, după patru ani, filmări care nu aduceau nimic nou.

 

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24