Emanuel Ungureanu (USR): Spitalul Foișor se va redeschide în câteva zile

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Emanuel Ungureanu (USR) a anunțat să Spitalul Foișor se va redeschide în câteva zile.

"Am fost la Spitalul Foişor, acum câteva zile, pentru a face tot ceea ce ţine de puterea mea de membru în Comisia de sănătate pentru a redeschide acest spital. Am avut o discuţie cu managerul spitalului, cu personalul de acolo şi cu şefa DSP. Vestea bună este că Spitalul Foișor se va redeschide în câteva zile. Este o informaţie pe care v-o dau acum, cu date foarte clare din teren.

Este un aviz pe care l-a dat, ieri, DSP Bucureşti pentru ca acest spital să aibă cinci paturi COVID în structura ATI şi, în rest, să revină la activitatea normală şi să vină în spital cei peste 800 de pacienți programaţi pentru intervenţii. Ordinul de rechiziție a fost dat de DSU. Tot DSU trebuie să mute pacienții care sunt în zona de terapie într-un alt spital pentru că stația de oxigen de la Foișor nu poate să susțină decât cinci pacienți pentru oxigen de înaltă frecvență. Așa este proiectată", a spus Emanuel Ungureanu, la Antena 3.

Zeci de pacienți au fost evacuați, vineri, 9 aprilie, din Spitalul de Ortopedie "Foișor", din Capitală. O parte dintre pacienți au fost nevoiți să își cheme rudele pentru a fi luați acasă, iar alți pacienți au fost transportați la alte spitale. Sunt pacienți care suferiseră intervenții cu doar câteva ore înainte. 

Vezi și: Medicul Leon Dănăilă, operație amânată la Spitalul Foișor. Durerile devin insuportabile

Ce spunea Ministerul Sănătății după evacuarea cu scandal a spitalului

"Spitalul Foișor a fost informat vineri dimineață despre iminența transformării spitalului. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11:00. La orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar. Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienții spitalului într-o situație regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil și ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate", arăta Ministerul Sănătății, la momentul respectiv, fiind aflat sub condcerea lui Vlad Voiculescu.

"Transformarea spitalului Foișor în spital Covid-19 a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății în cursul zilei de vineri. Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foișor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI - și în momentul deciziei avea numai 3 pacienți internați în ATI. De asemenea, a fost identificată resursa umană de specialitate care să poată, împreună cu specialiștii Spitalului Foișor, oferi pacienților Covid-19 îngrijirea de care au nevoie", mai transmitea atunci Ministerul Sănătății.

În Spitalul de Ortopedie Foișor erau internați 105 pacienți. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel