Peste 4.000 de elevi din centrul Chinei au fost trimiși în carantină duminică, după mai multe cazuri de Covid-19 au fost identificate în școala lor, potrivit autorităților locale. Oficialii din orașul Anyang, provincia Henan, au declarat că un total de 4.040 de copii de la școala Tangyin Yucai, de la elevi de la școala primară până la liceu, au fost transferați în trei unități de carantină centralizate, scrie CNN.
Oficialii din Anyang au declarat marți că au impus un blocaj strict tuturor celor 5,5 milioane de locuitori ai orașului, după ce au confirmat un focar de 84 de cazuri de Covid. Locuitorilor le este interzis să-și părăsească casele cu excepția cazului în care sunt supuși unor teste în masă pentru Covid-19 și toate fabricile și afacerile neesențiale au fost închise. Se crede că focarul este legat de un student care a călătorit în oraș din Tianjin pe 28 decembrie în timp ce era infectat cu varianta Omicron, potrivit comisiei locale de sănătate.
Videoclipurile din mass-media de stat chineză și de pe rețelele de socializare i-au arătat pe studenți purtând costume de protecție pentru substanțe nocive în timp ce se urcau în autobuze. Totuși, pe rețele de socializare se discută despre faptul că și în alte școli elevii sunt puși să poarte astfel de costume de protecție, dar informația nu a fost confirmată încă de autoritățile chineze.
Reuters scrie că în unele imagini apărute pe internet, elevii poartă, de fapt, costume spațiale
Un videoclip cu copii din China a fost interpretat greșit de utilizatorii rețelelor de socializare, scrie Reuters. Contrar afirmațiilor făcute online, copiii sunt îmbrăcați în costume spațiale gonflabile, nu costume pentru protecția împotriva materialelor periculoase, așa cum au sugerat unii utilizatori. Un videoclip văzut pe Facebook a generat peste o mie de vizualizări. Videoclipul înfățișează mai mult de 20 de copii purtând costume și rucsacuri de tip astronaut, care intră în rânduri într-o clădire. Astfel de imagini ar fi apărut pe Twitter, iar utilizatorii ar fi spus că este vorba despre copii de grădiniță care poartă costume de protecție.
Un videoclip cu școlari chinezi îi arată purtând costume spațiale gonflabile în onoarea echipajului spațial chinez, nu costume pentru protecția împotriva materialelor periculoase, așa cum au sugerat unii utilizatori ai rețelelor sociale, mai scrie Reuters.
Dalian city
— Songpinganq (@songpinganq) November 15, 2021
One year baby is being sent off to a quarantine camp.
Attention : the video is real while the audio which this baby is crying and looking for mummy is edited.
14/11/2021 pic.twitter.com/UgNvy4VLIG
China's another covid farce.
— Protest News (@ProtestNews_EN) January 4, 2022
All kids of this kindergarten wearing these things in name of for your own health. It must be bad on development of these kids' mental health.#TheGreatReset #DoNotComply #NoMoreTyranny #China #Children pic.twitter.com/oO7L2Buy7n
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News