Descinderi DIICOT la Senatul României. Mario Oprea: Ni s-au solicitat copiile unor adeverinţe de venit

Mario Oprea, secretarul general al Senatului, a declarat că forul legislativ a predat niște adeverinţe de venit.

Mario Oprea a infirmat prezenţa în instituţie a unor procurori DIICOT, precizând însă că forul legislativ a predat, la solicitarea IPJ Prahova, copiile unor adeverinţe de venit pentru opt consilieri şi consilieri parlamentari, pentru un dosar de urmărire penală in rem cu fapte din 2015.

"Dacă aveţi informaţii că au fost descinderi DIICOT la Senatul României, nu vă confirm acest lucru nicidecum. Vă confirm însă, primirea la Senat, în data de 23 septembrie, a unei ordonanţe de predare a unor documente din partea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, ordonanţă la care noi am răspuns imediat, în timpul prevăzut, şi am predat documentele. Ca să avem şi noi amănunte legate de acest fapt, în 17 şi 25 octombrie, am transmis către IPJ Prahova şi către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova solicitări legate de acest dosar de urmărire penală in rem, pentru că avem nevoie de informaţiile următoare: dacă acele persoane au calitate de suspect şi dacă s-a dispus începerea urmăririi penale, adică dacă s-a identificat şi fapta şi persoana. În acele condiţii, noi putem aplica Legea 7/2006 privind Statutul funcţionarului public şi acea lege prevede şi sancţiuni. Vorbim de fapte care s-au petrecut în anul 2015", a precizat, pentru Agerpres, Mario Oprea.

"Nu putem spune că au fost emise adeverinţe false"

Potrivit acestuia, IPJ Prahova a solicitat copii ale unor adeverinţe de venit ale unor consilieri şi consilieri parlamentari, iar din lista de nume transmisă, în prezent, mai lucrează la Senat opt persoane. Oprea a menţionat, totodată, că unele persoane din listă nu au lucrat niciodată la Senat.

"Nu putem spune că au fost emise adeverinţe false. Nu noi constatăm acest lucru. Nu Senatul României, ci Poliţia constată dacă sunt false. Nouă ni s-au cerut copii după aceste adeverinţe şi le-am dat", a explicat el.

Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că în acest dosar sunt cercetaţi opt angajaţi ai Senatului care sunt suspecţi pentru înşelăciune şi fals în declaraţii cu ocazia obţinerii de credite de la mai multe CAR-uri din ţară. Conform surselor citate, persoanele în cauză ar fi completat în mod necorespunzător, cu informaţii nereale, formularele tipizate necesare obţinerii acelor credite. 

Citește și:

Lovitură în justiție: Se pensionează procurorii Adina Florea și Felix Bănilă

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, marţi, cererile de pensionare depuse de şapte procurori, printre care se află şi Adina Florea, fost procuror la Secţia specială, şi Felix Bănilă, fost şef al DIICOT.

De asemenea, CSM a admis pensionarea procurorului constănţean Silviu Ciocoiu, care a activat alături de Adina Florea la Secţia specială şi Inspecţia Judiciară.

Potrivit deciziei CSM, Adina Florea se va pensiona începând cu data de 21 decembrie 2022, iar Felix Bănilă din 14 noiembrie 2022.

Adina Florea a fost şef adjunct al Secţiei speciale şi propusă de două ori de fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader să preia şefia DNA, fiind refuzată însă de preşedintele Klaus Iohannis.

Cât timp s-a aflat la Secţia specială, Adina Florea s-a remarcat prin dosarul deschis pe numele Laurei Codruţa Kovesi în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa, scrie Agerpres. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel