A fost un an dramatic pentru românii bolnavi de cancer.
88% dintre pacienții cu cancer aflaţi în tratament în 2019 au murit în pandemie. Cifra a fost dată de Adela Cojan, președinte interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Suntem fruntași la mortalitate în rândul pacienţilor cu cancer din Uniunea Europeană.
Oamenii nu au mai avut acces în spital pentru tatament. De ce? Pentru că anti-vacciniștii care s-au îmbolnăvit de coronavirus au ocupat spitalele, a spus jurnalistul Val Vâlcu. Din păcate, practic nevaccinații nu își fac rău doar lor, ci îi omoară și pe alții pentru că ei blochează spitalele, secțiile ATI, iar pacienții cu cancer nu mai pot beneficia de tratament.
Iar toți negaționiștii ar trebui să țină cont că în noiembrie, anul trecut, am avut cea mai înaltă mortalitate înregistrată în România de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, a subliniat Val Vâlcu.
Numărul deceselor din primele 11 luni ale anului trecut a fost mai mare cu peste 23.000 de persoane față de perioada similară din anul anterior, arată datele transmise de Institutul Național de Statistică. Începând din luna iunie 2020, în fiecare lună numărul deceselor a fost mai ridicat decât în 2019. Iar în noiembrie 2020, diferența a fost foarte mare. Practic, numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2020 a fost de 34.769 de români, față de puțin peste 20.000 în noiembrie 2019.
Problema este că acum avem un război cu boala Covid-19, iar România l-a cam pierdut. În momentul în care Europa de Vest începe să se deschidă, România începe să se închidă după explozia de cazuri de infectări cu noul coronavirus.
Iar în cazul manelistului Petrică Cercel, problema nu este că nu s-a vaccinat el, ci că a zăcut câteva zile, la ATI, blocând patul unui om care avea cancer. Și nu s-a inventat vaccin, până acum, decât împotriva unui singur cancer - HPV, vaccin pe care de frică, mulți părinți l-au refuzat să-l facă fetițelor. În schimb, pentru coronavirus există vaccin și oamenii pot să-l facă astfel încât să nu mai ocupe locurile de la ATI luând șansa la viață unui pacient cu cancer.
Potrivit GCS, până vineri, în România au fost confirmate 1.139.505 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.075.499 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.478 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 399 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până vineri, 35.359 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 73 de decese (36 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 73 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.
66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, doi pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.727. Dintre acestea, 762 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 180 sunt minori, 166 fiind internați în secții și 14 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.354.630 de teste RT-PCR și 2.816.721 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.108 teste RT-PCR (7.782 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.326 la cerere) și 26.950 de teste rapide antigenice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu