Drăghici: Momentul în care PSD a scris istorie!

Mircea Drăghici și Liviu Dragnea
Mircea Drăghici și Liviu Dragnea

Social-democratul Mircea Drăghici transmite un mesaj fulminant.

”Astăzi aș vrea să vorbesc puţin despre partid, dar nu despre erori... ci despre momentul în care PSD a scris istorie. Mi-au venit în minte trei cifre. Cifre foarte importante, care au lăsat o amprentă pe care nimeni nu o poate şterge de nicăieri.

Prima este 11 octombrie, a doua este 500.000, iar ultima este 3. Acum... să le punem cap la cap.

Astăzi, 11 octombrie 2018, se împlinesc 3 ani de când 500.000 de membri PSD au făcut istorie.

Trei ani de când PSD și-a dovedit că este cel mai puternic partid din România. A fost momentul în care PSD a ajuns să-și conștientizeze propria forță. Această dată ar trebui să ne aducă aminte cine suntem și ce putem face împreună.

PSD a avut de-a lungul timpului parte de tensiuni, eșecuri, erori, dar toate acestea au dus la o evoluție indiscutabilă a partidului. Ordinea politică înseamnă dezvoltare, iar Partidul Social Democrat a evoluat odată cu societatea românească. Cine spune că acesta ar putea fi momentul în care PSD se va rupe, se înșală.

În acest moment PSD are un lider ales în urmă cu trei ani de o majoritate incontestabilă. Această alegere a fost rezultatul unei evoluții naturale, neforțate. Liviu Dragnea, când a fost ales președinte al PSD, nu era un om nou în partid, ci a venit din spate cu o experiență vastă, greu încercată în competițiile electorale, de care partidul a avut și are nevoie.

Am mai spus acest lucru, dar simt nevoia să îl subliniez. Cel care a stat în hala motoarelor cu salopeta plină de ulei ars a fost Liviu Dragnea! Eforturile adversarilor, din interior sau din exterior, de a distruge ceea ce a construit social-democrația până în acest moment, încercările de a compromite o evoluție evidentă, scot la suprafață impotența politică a acestora și o vizibilă criză de identitate!” scrie deputatul PSD Mircea Drăghici pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel