Dr. Vasi Rădulescu, mesaj după apariţia "medicamentului minune" împotriva COVID-19

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Dr. Vasi Rădulescu a transmis un mesaj după ce compania Merck a anunţat dezvoltarea unui medicament care vindecă COVID-19. 

"Să ne înțelegem cu o chestiune: vaccinul rămâne arma principală în prevenția formelor severe de boală. Iar antiviralele, oricât de eficiente ar fi ele, rămân o rezervă excelentă, DOAR la nevoie utilizabilă.

Prevenția bate tratamentul. Oricând. Poate ar fi bine să înțeleagă asta toată lumea", a scris dr. Vasi Rădulescu pe Facebook. 

Medicamentul Merck, aprobat în Marea Britanie 

Marea Britanie aprobă pastila anti-COVID-19 creată de Merck.

Agenția de reglementare a medicamentelor (MHRA) a recomandat ca pastila să fie folosită cât mai curând posibil după un test COVID-19 pozitiv și în termen de cinci zile de la apariția simptomelor, conform Reuters.

Este primul tratament antiviral oral pentru COVID-19 care a fost aprobat, iar unda verde a fost dată înainte de o eventuală autorizare din partea autorităților americane.

Medicamentul, care va fi denumit Lagevrio în Marea Britanie, a fost urmărit îndeaproape după ce datele de luna trecută au arătat că ar putea reduce la jumătate riscul de deces sau de spitalizare pentru bolnavii COVID-19, dacă este administrat la începutul bolii.

Guvernul britanic și Serviciul Național de Sănătate din această țară vor confirma în timp util modul în care tratamentul va fi aplicat pacienților.

Luna trecută, Marea Britanie a încheiat un acord cu Merck pentru a asigura 480.000 de doze de molnupiravir, notează Mediafax.

Compania Merck a anunţat, în urmă cu trei săptămâni, că a depus la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite o cerere de autorizare în regim de urgenţă a pastilei sale anti-COVID-19. Potrivit unui studiu clinic, medicamentul reduce cu aproximativ 50% riscul de spitalizare şi de deces pentru pacienţii diagnosticaţi cu această boală.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat vineri că Statele Unite şi-au securizat deja milioane de doze din medicamentul experimental anti-COVID-19 produs de Pfizer, astfel încât să le poată cumpăra imediat ce Agenţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA (FDA) va aproba acest tratament, informează Reuters, citat de Agerpres. 

Dacă va fi autorizat de FDA vom putea avea repede pilulele (...) Am securizat deja milioane de doze. Această terapie va fi un alt instrument în cutia noastră cu instrumente pentru a proteja oamenii de cele mai rele efecte ale COVID, a transmis preşedintele SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel