Dr. Mircea Beuran, demis. Medicul Bogdan Oprița, prima reacție

Medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, a avut o primă reacţie, după ce dr. Mircea Beuran a fost demis.

"Ca urmare a acestei anchete interne, care astăzi a fost înaintată şi Ministerului Sănătăţii, a rezultat o serie de nereguli care au dus la elaborarea unor propuneri şi a unor concluzii, printre care şi aceea de a fi revocat contractul de management al Secţiei Chirurgie III, al domnului profesor Beuran", a declarat Bogdan Oprița.

Comunicatul semnat de medicii și asistentele de la Floreasca

Cât despre comunicatul semnat de medicii şi asistentele din Spitalul Floreasca, acesta a spus, în fața jurnaliștilor: "De acest comunicat am aflat în drum spre dvs. Este o scrisoare de protest. Fără îndoială că cei care au semnat acest lucru au dreptul să protesteze. Nu cunosc faptul că ar fi spus că întrerup lucrul. Atragem atenţia că orice manifestaţie de protest trebuie să respecte prevederile legale şi litera legii, când este efectuat. De asemenea, cred că, înainte de a protesta colegii noştri, trebuie să ia act de rezultatele acestei anchete interne şi despre modul în care s-au petrecut faptele".

Vezi și: Medicii de la Spitalul Floreasca, grevă după demiterea dr. Beuran

Întâlnire cu conducerea ANCMS

"Astăzi, a avut loc o întâlnire cu conducerea ANMCS, cu preşedintele acesteia, domnul profesor Cepoi, în urma căreia spitalul nostru a depus acel plan de conformare şi de revizuire a procedurilor interne. În urma discuţiilor, au rezultat câteva concluzii importante. Acest plan va fi implementat la nivelul spitalului, până pe 13 ianuarie, urmând să se deruleze o perioadă de monitorizare de o lună, urmând evaluarea acestei autorităţi, în vederea stabilirii modului în care au fost aplicate aceste revizuri", a mai spus medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel