Donald Trump, neinteresat de o întâlnire cu președintele Chinei

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat joi că nu intenţionează să se întâlnească cu omologul său chinez, Xi Jinping, înainte de termenul limită de la 1 martie, data la care taxele vamale americane vor creşte în absenţa unui acord comercial cu Beijingul, relatează AFP. 

Donald Trump a vorbit în mai multe rânduri despre o nouă întâlnire cu Xi Jinping, iar vizita sa în Vietnam la sfârşitul lui februarie pentru un summit cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a alimentat speculaţiile privind o întrevedere iminentă. Întrebat dacă a fost prevăzută o întâlnire cu omul forte de la Beijing, Donald Trump a răspuns: 'Nu încă'. Întâlnirea va avea loc înainte de 1 martie? 'Nu', a adăugat el, cu prilejul unui scurte discuţii cu jurnaliştii în Biroul Oval.

Armistițiu de 90 de zile


În cursul ultimei lor întrevederi, la începutul lui decembrie, la Buenos Aires, cei doi lideri au acceptat un armistiţiu de 90 de zile în războiul comercial pentru a încerca să se ajungă la un acord. Administraţia Trump a avertizat că în absenţa unui compromis la acea dată, ar putea majora taxele vamale de la 10% la 25% pentru produse importate din China în valoare de 200 de miliarde de dolari. Reprezentantul american pentru comerţ, Robert Lighthizer, care conduce negocierile, urmează să viziteze China săptămâna viitoare pentru continuarea tratativelor. El va fi însoţit de secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin. Războiul comercial se adaugă dificultăţilor cu care se confruntă economia chineză, a doua din lume, dar afectează şi numeroase sectoare ale economiei americane.

VEZI ȘI:


Donald Trump, Starea Uniunii. Avertisment dur împotriva Chinei: Nu va mai putea să fure...

George Soros, atac la președintele Chinei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel