Doliu în România. Adrian Năstase a făcut anunțul trist

Adrian Năstase a făcut anunțul. 

"Alături de colegii mei din Fundația Europeană Titulescu am aflat, cu profund regret, trecerea în neființă a doamnei ambasador dr. Paraschiva Bădescu, membră a Consiliului FET.

Absolventă a Facultăţii de Filologie, d-na Bădescu a intrat în MAE în 1961, instituţie căreia i-a rămas fidelă timp de aproape 50 de ani. Numele său  a fost  asociat indiscutabil de participarea la activităţile OSCE. În 1992, in perioada in care conduceam Ministerul Afacerilor externe, doamna Bădescu a fost numită adjunctă a şefului Departamentului CSCE (Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa) şi alte instituţii euro-atlantice din cadrul MAE, iar în 1993 şi-a început activitatea în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, îndeplinind şi funcţia de însărcinat cu afaceri a.i..

A fost ambasador al OSCE în Turkmenistan (2000 -2004), apoi adjuncta şefului misiunii OSCE în Serbia şi Muntenegru (2005-2006) şi ambasadoare a aceleiaşi organizaţii în Muntenegru (2006-2010). Cunoscătoare a patru limbi: rusă, engleză, franceză şi sârbă, d-na Bădescu a fost prima, şi pentru o lungă perioadă de timp, singura femeie desemnată în calitate de şef de misiune OSCE.

La 20 decembrie 2012, d-na Bădescu a primit Medalia OSCE în semn de recunoaştere a serviciilor deosebite şi profesionalismului activităţii în slujba acestei organizaţii, în calitate de şef al misiunilor OSCE în Turkmenistan şi Muntenegru.

Doamna ambasador Bădescu a avut o activitate îndelungată în cadrul FET, manifestând întotdeauna profesionalism și competență în cadrul evenimentelor la care a participat. 

Transmit, pe această cale, sincere condoleanțe familiei îndoliate", a scris Adrian Năstase pe blogul personal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel