EXCLUSIV  Deputat PNL, sfat pentru cei care vor fi pe liste la alegerile din 2024. Altfel, vor sta 4 ani în Parlament şi nu vor pricepe nimic

Sursă foto: Parlamentul României - Camera Deputaților
Sursă foto: Parlamentul României - Camera Deputaților

Deputatul PNL Christine Thellmann a dat un sfat celor care vor candida la alegerile parlamentare din 2024 şi vor şi reuşi să intre în Legislativ. 

"Ca parlamentar, poţi influenţa chestiuni globale, dar rezultatul palpabil este foarte îndepărtat. Câteodată e chiar o disperare că nu se vede nimic. Văd asta şi la mine, dar şi la ceilalţi colegi care vin din domeniul administraţiei publice. Se vede lipsa rezultatului concret, palpabil.

Eu m-am înrolat, să zic aşa, în Comisia de Administraţie Publică, pentru că acolo am considerat că pot să aduc plus valoare, mai mult decât în oricare altă comisie. Încurajez tinerii parlamentari care vor intra la anul în Parlament să meargă unde pot contribui. Să te pui la masă, unde se discută cu termeni de care habar nu ai, tu patru ani de zile vei sta acolo şi nu vei pricepe nimic. Mai sunt persoane care vin şi nu pot contribui nimic, pentru că nu ştiu. 

Cumva au picat acolo sau nu şi-au regăsit domeniul pe care l-au avut ca activitate până atunci. Poţi fi, evident, foarte conştiincios, să te pui cu burta pe carte, să citeşti fiecare alineat rând cu rând. Aşa am făcut şi eu când am fost viceprimar la Mediaş. Eu nu ştiam nimic de fonduri europene atunci, dar am luat tot ce ţinea de ghiduri, mi-am strâns informaţii, pas cu pas. Lucru pe care fiecare coleg îl poate face. Nici eu nu am expertiză juridică, spre exemplu, dar te duci şi te documentezi", a declarat Christine Thellmann la Generaţia Schimbării. 

Întrebată cât de dificil este să te descurci ca femeie în politică, Thellmann a spus că "nu aș considera-o neapărat dificil. Eu cred că în acest secol, femeia are acces la funcții de conducere mult mai ușor precum acum 20, 30 de ani. Incomparabil mai ușor. Într-adevăr când discutăm de funcții de top management, este puțin mai dificil. Pe de o parte, avem demersul firesc la lucrurilor: copilul, familia, chestiunile care țin de gospodărie și de casă, care normal că fac parte din viața ta și de orânduirea tradițională și de care nu trebuie să ne scăpăm sau trebuie să le derulăm. Însă, să fim tratate, ca femeie, ca și caz social: „Trebuie să facă un copil, nu mai are timp și nu se mai poate înrola în ce înseamnă piața muncii, politică, funcții de top management, pentru că face copii, trebuie să gătească, nu mai are timp."

Noi trebuie să găsim de ce nu mai poate. Nu avem creșe, facem din ce în ce mai târziu copii, nu mai avem bunici, orașele mari sunt supraaglomerate, locurile la creșă sunt puține. Hai să creăm toate facilitățile necesare pentru a contramanda acest fenomen și pentru a sprijini tinere femei care vor să intre în politică, sau vor să-și continue cariera politică. Pentru mine este mai mult o chestiune de a avea acces mai ușor la ceea ce presupune serviciile conexe în a avea și a crește un copil.

Într-adevăr se mai simt aceste discriminări pe criterii de competențe absolut egale pentru un anumit post, sau anumită funcție, un bărbat este oarecum favorizat. Și da, există, mai ales la vârsta mea, eu am 36 de ani, nu am copil: „Poate se gândește să facă copil, automat doi ani de zile. Nu, îl luăm pe celălalt.”"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel